China: Peste 94 de milioane de persoane, afectate de dezastre naturale în 2024

R.S.
Internaţional / 20 ianuarie

China: Peste 94 de milioane de persoane, afectate de dezastre naturale în 2024

Un total de 94,13 milioane de persoane din China au fost afectate de dezastre naturale în 2024, a anunţat luni biroul Comisiei naţionale pentru prevenirea, reducerea şi gestionarea dezastrelor, împreună cu Ministerul Managementului Situaţiilor de Urgenţă, informează Xinhua.

Potrivit unei declaraţii emise de cele două autorităţi, un total de 856 de persoane au murit sau au fost date dispărute din cauza dezastrelor naturale anul trecut, în timp ce 3,65 milioane au fost relocate de urgenţă. De asemenea, 64.000 de locuinţe s-au prăbuşit, iar 832.000 au fost avariate.

Pierderile economice directe cauzate de dezastrele naturale în 2024 s-au ridicat la 401,11 miliarde de yuani (circa 55,8 miliarde de dolari americani), se arată în declaraţie.

Acesta a menţionat că în 2024 inundaţiile, dezastrele geologice, taifunurile şi dezastrele naturale cauzate de grindină, îngheţ şi zăpadă au fost principalele dezastre naturale care au avut loc în China, în timp ce seceta, cutremurele, incendiile forestiere şi de păşuni şi furtunile de nisip au afectat, de asemenea, ţara în diferite grade, scrie Xinhua.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb