CINE ESTE CEL MAI MARE DUŞMAN AL EUROPEI UNITE? Europa, ultima numărătoare inversă

Ultimatumul nu a condus niciodată la rezultatele aşteptate, fie că este vorba de războaie mondiale, conflicte diplomatice sau dispute economice. Este adevărat că, în cazul unui raport de forţe disproporţionat, cel mai puternic a reuşit să-şi impună punctul de vedere, dar chiar şi aşa, evoluţia ulterioară a evenimentelor a înregistrat deviaţii majore de la planul iniţial.

Acum această "armă" este folosită şi împotriva Greciei. După turneul european lipsit de succes al premierului Alexis Tsipras şi al ministrului de finanţe Yanis Varoufakis, Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogrupului, a declarat că "ultima şansă a Greciei pentru a cere extinderea programului de asistenţă financiară este şedinţa miniştrilor de finanţe din 16 februarie 2015", conform unei ştiri Reuters.

Oficiali ai ministerelor de finanţe din zona euro s-au întâlnit la Bruxelles pentru a pregăti şedinţa de săptămâna viitoare, dar nu s-a înregistrat niciun progres, după cum mai scrie Reuters. "A fost Grecia împotriva celorlalţi", a precizat unul dintre oficialii prezenţi la întâlnire.

La ameninţările cu "aruncarea" Greciei în faliment, dacă nu acceptă extinderea programului de bailout în aceleaşi condiţii, Varoufakis a declarat, inclusiv pentru presa germană, că ţara sa este deja falimentară.

"Politicieni ignoranţi, care neagă natura sistemică a crizei, urmăresc aplicarea unor politici similare cu bombardarea nediscriminată a unor naţiuni europene mândre, în scopul salvării acestora", a mai precizat ulterior ministrul de finanţe al Greciei.

Presiunile asupra Greciei s-au intensificat şi din partea agenţiilor de rating. Standard & Poor's a anunţat reducerea ratingului suveran la B-, de la B, pe fondul crizei de lichiditate din sistemul bancar, iar Moody's a lansat procedura de evaluare a ratingului Caa1, pentru o eventuală scădere, la doar câteva luni după ce l-a îmbunătăţit.

Spania şi Portugalia s-au alăturat ofensivei diplomatice pentru convingerea Greciei că nu există alternativă la programele de susţinere financiară derulate în ultimii ani.

În cadrul unei conferinţe organizate de Reuters, Antonio Pires de Lima, ministrul portughez al economiei, a declarat că datoria Greciei nu poate fi renegociată, iar autorităţile de la Atena trebuie să urmeze calea austerităţii, cum a făcut şi Portugalia.

Programul de susţinere financiară al ţării, în valoare de 78 de miliarde de euro, s-a încheiat anul trecut. Dar care sunt rezultatele? Conform unei analize recente de la McKinsey Global Institute ("Debt and (not much) deleveraging", februarie 2015), datoria totală a Portugaliei a crescut cu 100 de puncte procentuale între 2007 şi 2014, până la 358% din PIB. "Performanţa" s-a înregistrat în condiţiile în care datoria guvernamentală a crescut cu 83 de puncte procentuale, datoria companiilor cu 19 puncte procentuale, iar datoria gospodăriilor raportată la PIB a scăzut cu 2 puncte procentuale.

În clasamentul creşterii gradului de îndatorare de la McKinsey, Portugalia este depăşită doar de Irlanda, Singapore şi Grecia, care a ajuns la un raport între datoriile totale şi PIB de 317% în 2014, după o creştere cu 70 de puncte procentuale a datoriei guvernamentale. Şi atunci, despre ce succes al austerităţii vorbeşte ministrul economiei din Portugalia?

"Este tot mai evident că ceva este greşit în modul de construire a programelor de salvare pentru ţările de la periferia zonei euro", iar "singurul lor scop pare să fie acela de a mai câştiga timp", declara Luis de Guindos în 2011, înainte de a deveni ministru al economiei în Spania. De atunci, discursul său a cunoscut o schimbare radicală, chiar dacă problema restructurării datoriilor a rămas tot acută după atâţia ani de "reforme".

Italia s-a aliniat presiunilor asupra Greciei de frică. Într-un fragment al unui interviu acordat postului public de televiziune RAI, Yanis Varoufakis a precizat că "oficiali ai unei importante instituţii italiene mi-au mărturisit că sunt solidari cu noi, dar nu pot spune adevărul, deoarece Italia este ameninţată de faliment şi se tem de răspunsul Germaniei" (n.a. interviul va fi prezentat în întregime pe canalul RAI3 în 15 februarie 2015).

În urma votului de luna trecută, Grecia a ajuns să fie considerată, efectiv, un duşman al Europei, cel puţin după cum sunt definite noţiunile de "Europa" şi "duşman" la Bruxelles, iar adevărata faţă a "democraţilor" din scaunele puterii se dezvăluie tot mai mult.

"Nu poate exista alegere democratică împotriva Tratatelor Europene", a declarat Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, potrivit unei ştiri de pe site-ul BBC. Poate că aceste cuvinte l-au determinat pe Varoufakis să facă, tot în cadrul interviului acordat postului italian de televiziune, o afirmaţie deosebit de gravă: "Un nor al fricii a acoperit Europa în ultimii ani şi riscăm să devenim mai răi decât fosta Uniune Sovietică".

De parcă declaraţia lui Juncker nu ar fi fost suficientă pentru a-i îngrozi pe cei care mai "flutură" idealurile democratice ale Uniunii Europene, decizia prin vot a devenit irelevantă chiar şi în cadrul bastionului independenţei instituţionale din zona euro, Banca Centrală Europeană.

În cadrul conferinţei de presă din 22 ianuarie 2015, după anunţarea programului de relaxare cantitativă, Mario Draghi a fost întrebat despre opţiunile membrilor Consiliului guvernatorilor. Preşedintele BCE a răspuns că votul a fost unanim în ceea ce priveşte "desemnarea programului de relaxare cantitativă ca instrument de politică monetară în sens legal", iar apoi a urmat surpriza.

"A fost o largă majoritate pentru lansarea acum a programului de relaxare cantitativă, aşa de largă încât nu am fost nevoiţi să mai supunem la vot", a mai precizat Mario Draghi.

Adică votul a devenit irelevant nu doar pentru cetăţenii UE, care poate mai cred în "democraţie", dar şi pentru conducătorii celei mai puternice instituţii europene? Oare în locul votului au fost scandări şi ovaţii?

În aceste condiţii, ce mai înseamnă Europa Unită şi care sunt cei mai mari duşmani ai ei? Grecia? Vladimir Putin? Dar dacă sunt chiar elitele politice actuale şi comisarii lor de la Bruxelles, care urmăresc omogenizarea în numele unităţii?

Jens Weidmann, preşedintele Bundesbank, a negat această ipoteză în cadrul unei conferinţe recente de la Veneţia. "Pentru a permite diversitatea în unitate, atât UE cât şi zona euro respectă diferenţele naţionale", iar "statele membre trebuie să-şi respecte responsabilităţile asumate şi să asigure competitivitatea economiilor, pe fondul unor finanţe publice solide", a declarat Weidmann.

Din păcate, reformele structurale, în adevăratul sens al cuvântului, şi creşterea competitivităţii nu mai sunt posibile în actualul cadru instituţional, legislativ şi birocratic, deoarece ar presupune descentralizarea şi autonomia decizională, iar aşa ceva nu va fi acceptat la Bruxelles.

La un cincinal distanţă faţă de faza acută a crizei datoriilor suverane din Europa, politicienii continuă să treacă cu vederea natura sa sistemică, motivul probabil fiind interesul şi nu miopia sau ignoranţa despre care vorbea Yanis Varoufakis.

Iar atunci, "soluţiile" propuse nu pot fi altele decât "bombardarea nediscriminată a unor naţiuni europene mândre, în scopul salvării acestora", urmate de nedumerire în faţa lipsei de recunoştinţă din partea celor care trebuie salvaţi de ei înşişi.

"Şi acolo unde fac un deşert, ei îl numesc pace", scria istoricul roman Publius Tacitus, în "De vita et moribus Iulii Agricolae", despre politica de jaf a Imperiului Roman din teritoriile ocupate.

Au trecut aproape două milenii de atunci. Oare nu ar fi trebuit ca primul "imperiu neimperial" din istoria omenirii să fie altfel?