Ciolacu a rămas cu mâna întinsă

Rareori am fost martorii unui eşec diplomatic de asemenea proporţii. Cum a fost cel înregistrat zilele trecute, în numele statului român, de către premierul Marcel Ciolacu. Care s-a deplasat la Kiev pentru o şedinţă comună a celor două guverne. A fost semnat cu acest prilej un document, care prevede angajamentele României în plan economic faţă de Ucraina, în special în ceea ce priveşte transportul de cereale. Şi atâta tot. Celelalte solicitări făcute în numele nostru de şeful Executivului de la Bucureşti au rămas fără răspuns. În ce constă marea leapşă care ni s-a tras la Kiev?

Autorităţile ucrainene au recunoscut că limba vorbită de minoritatea română este limba română. Atenţie însă: din minoritatea română au fost excluşi moldovenii. Care vorbesc, nu-i aşa, "moldoveneşte". Prin urmare, chiar dacă aparent se schimbă ceva în legislaţia Ucrainei privind această minoritate, în realitate nu se schimbă nimic. Membrii Executivului de la Kiev au promis că românii din Ucraina - deci nu şi moldovenii - vor putea învăţa în şcoli limba română. Probabil în locul englezei sau francezei. Ceea ce era însă important era ca ei să înveţe în limba română - nu limba română - aşa cum ucrainenii din România pot învăţa în limba ucraineană şi nu limba ucraineană, pe care o cunosc din familie. În fine, în ceea ce priveşte limba utilizată în slujbele religioase, Executivul de la Kiev a afirmat că această problemă va fi analizată împreună cu reprezentanţii bisericii. Care reprezentanţi ai bisericii? Reprezentanţii bisericii ucrainene? Şi cum vor proceda aceştia? Vor trimite preoţi ucraineni în bisericile frecventate de enoriaşi români? Cum anume vor fi organizate slujbele?

La întrebarea de mai sus, a doua zi după încheierea şedinţei comune a celor două guverne, a răspuns, ce să vezi, chiar Parlamentul de la Kiev. Care a votat un act normativ conform căruia slujbele pentru enoriaşii români urmează să se desfăşoare de acum încolo şi de-a pururea în limba ucraineană. Aici este necesar să deschidem o paranteză. Bisericile frecventate de enoriaşii români din Ucraina nu au răspuns pozitiv invitaţiilor repetate ale Patriarhiei de la Bucureşti de a se alătura bisericii noastre autocefale. Au preferat cu obstinaţie să rămână arondate bisericii Federaţiei Ruse, conduse de Patriarhul Kiril. Iar Ucraina se află în război cu Rusia, războiul fiind şi cultural, şi ideologic, şi religios. Şi iată cum, din toată această conjunctură şi ca o consecinţă a prejudecăţilor existente de o parte şi de cealaltă, s-a ajuns la situaţia aberantă în care un Parlament care se consideră a fi democrat dictează unor biserici cum să-şi organizeze slujbele.

Ce am dat şi ce am luat? În materia comerţului cu cereale, noi ne-am luat angajamentul scris de a asigura o serie de rezultate care, fără exagerare, sunt performante, iar la schimb Ucraina s-a angajat doar verbal "să facă eforturi pentru a găsi soluţii bune în viitor". Din acest motiv, fără intenţia de a-l jigni pe Marcel Ciolacu sau de a-i pune la îndoială buna credinţă, eu unul trag concluzia că acesta, în numele statului român, a mai întins o mână autorităţilor ucrainene, o mână care însă nu a fost strânsă ci, dimpotrivă, a rămas în aer.