Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a venit timpul ca relaţiile dintre România şi Vietnam să treacă la "nivelul următor", după aproape şapte decenii şi jumătate de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări, relatează Agerpres.
"Domnule prim-ministru (...) îmi face o deosebită plăcere să vă găzduim în Bucureşti, oraşul în care aţi absolvit studiile universitare şi unde v-aţi început şi cariera profesională în cadrul Ambasadei Vietnamului. Ştiu că sunteţi un prieten apropiat al ţării noastre, iar faptul că astăzi vă însoţeşte o delegaţie însemnată de miniştri, oameni de afaceri şi reprezentanţi ai autorităţilor locale transmite un mesaj extrem de puternic privind dimensiunea relaţiilor dintre statele noastre. Anul acesta marcăm aproape şapte decenii şi jumătate de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre ţările noastre. România a fost una dintre primele ţări care a recunoscut independenţa Vietnamului. Avem aşadar o lungă istorie de colaborare şi prietenie, dar cred că a venit timpul ca relaţiile dintre ţările noastre să treacă la nivelul următor", a declarat Marcel Ciolacu în cadrul declaraţiilor comune susţinute alături de prim-ministrul Republicii Socialiste Vietnam, Pham Minh Chinh.
El a punctat faptul că România a fost unul dintre principalii promotori ai dezvoltării relaţiilor Vietnamului cu Uniunea Europeană.
"Finalizarea negocierilor prin semnarea Acordului de liber schimb Uniunea Europeană - Vietnam şi a Acordului privind protecţia investiţiilor este una dintre poveştile de succes ale preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene în anul 2019. Tocmai de aceea, îmi doresc ca România să devină principalul dumneavoastră partener pentru accesul comercial pe piaţa europeană şi în acest sens avem un avantaj competitiv indiscutabil, inclusiv prin poziţia geostrategică de poartă către întreg continentul european", a declarat Ciolacu.
Premierul a subliniat şi oportunităţile la export ale Vietnamului către piaţa europeană, deschise de admiterea recentă a României cu frontierele aeriene şi maritime în spaţiul Schengen.
"Asta înseamnă că portul Constanţa poate deveni centru principal pentru exporturile vietnameze către Uniunea Europeană. Am investit enorm şi vom continua să investim în modernizarea portului Constanţa, dar şi a porturilor fluviale. De aceea suntem pregătiţi să oferim toată logistica noastră necesară pentru ca, în cooperare cu porturile vietnameze, să creştem semnificativ volumul de transport în beneficiul ambelor ţări', a afirmat Ciolacu.
Premierul român a transmis că îşi doreşte profilarea unor "ţinte ambiţioase" şi chiar "o dublare a schimburilor comerciale către un miliard de euro în următorii ani", menţionând ca domenii de interes agricultura şi industria pharma.
"Am adresat domnului prim-ministru rugămintea de a identifica cele mai bune modalităţi pentru a sprijini accelerarea procedurilor pentru certificarea la import a produselor agroalimentare din România, precum şi pentru facilitarea reînnoirii sau acordarea autorizaţiilor de introducere pe piaţă pentru produsele farmaceutice româneşti. Agricultura şi industria pharma sunt două domenii strategice pentru ţările noastre. Cunoaşteţi foarte bine, domnule prim-ministru, calitatea produselor româneşti. De aceea cred că fructele, cerealele sau produsele de origine animală, în special pui, ar trebui să aibă acces pe piaţa din Vietnam. Cred că avem toate mijloacele să sprijinim proiecte pilot importante de investiţii comune în ferme agricole şi mai ales în domeniul piscicol, unde ţara dumneavoastră are o experienţă vastă", a declarat Ciolacu.
El a propus omologului său vietnamez şi un parteneriat care să vizeze promovarea de medicamente produse în România în zona Asiei de Sud-Est.
"De asemenea, vă propun să lucrăm împreună foarte serios pentru a realiza un parteneriat cu Antibiotice Iaşi pentru distribuţia produselor companiei româneşti pe piaţa vietnameză. Am avut o colaborare foarte bună în timpul pandemiei de COVID-19 şi cred că trebuie să folosim acea experienţă pentru a creşte prezenţa medicamentelor româneşti, prin intermediul dumneavoastră, în întreaga zonă a Asiei de Sud-Est", a afirmat Ciolacu.
În context, el a mulţumit premierului Pham Minh Chinh pentru donaţia către România a unui lot de vaccinuri împotriva pestei porcine.
"Îmi doresc ca această donaţie să constituie baza pentru o cooperare de anvergură în domeniul farmaceutic. Vreau să producem în România aceste vaccinuri la Institutul Cantacuzino, atât pentru piaţa internă, cât şi pentru cea europeană - este un proiect la care ţin foarte mult. Şi am dispus deja la ANSVSA să iniţieze demersurile pentru testarea în vederea omologării acestor vaccinuri contra pestei porcine. Avem nevoie de astfel de investiţii şi sunt convins că lucrările Forumului de afaceri România-Vietnam, care vor avea loc în cursul zilei de astăzi, vor crea noi oportunităţi de investiţii comune", a afirmat Ciolacu.
De asemenea, şeful Executivului de la Bucureşti a transmis că se va implica pentru ca unele dintre cele mai importante companii de stat româneşti, Transgaz, Transelectrica sau Romarm, să dezvolte parteneriate cu firme omoloage din Vietnam.
El a apreciat şi sprijinul oferit de premierul vietnamez pentru dezvoltarea cooperării în domeniul educaţiei dintre cele două ţări.
"Domnule prim-ministru, ca fost student într-o universitate românească, apreciez sprijinul pe care îl oferiţi pentru dezvoltarea cooperării în domeniul educaţiei dintre ţările noastre. Vă asigur că România va susţine în continuare participarea unui număr cât mai mare de tineri vietnamezi în cadrul programelor de studii din universităţile româneşti şi mă bucur că astăzi avem un număr de 15 documente de cooperare semnate între instituţii de învăţământ universitar din ţările noastre. Dragă Pham, poate că ne despart mii de kilometri, însă am încredere că împreună vom face ca distanţele să nu însemne nimic şi să ducem colaborarea la nivelul următor. Sunteţi un bun prieten al României, aţi studiat în ţara noastră şi vorbiţi limba română. Este o mândrie pentru noi, românii, că o ţară precum Vietnamul să aibă un premier care cunoaşte foarte bine obiceiurile şi tradiţiile româneşti. Avem deja o istorie de 74 de ani de prietenie şi respect reciproc, dar cred că avem şansa să adăugăm noi dimensiuni acestei relaţii. Avem o legătură interumană puternică, dar şi un context internaţional favorabil. Prin urmare, apreciez, domnule prim-ministru, deschiderea şi onestitatea cu care aţi abordat această vizită", a mai afirmat Ciolacu.