CIOLOŞ DESPRE LEGEA DĂRII ÎN PLATĂ: "Susţinem rezolvarea cazurilor sociale"

A.L.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 15 martie 2016

"Susţinem rezolvarea cazurilor sociale"

Guvernul susţine, pe fond, rezolvarea "cu înţelepciune" a cazurilor sociale "reale", dar trebuie evitată situaţia în care se oferă beneficii unor speculatori şi afectarea încrederii într-un stat care schimbă regulile în timpul jocului, a declarat, astăzi, premierul Dacian Cioloş, referindu-se la proiectul legii dării în plată.

În cadrul unei dezbateri organizate la sediul Băncii Naţionale a României, Cioloş a afirmat că trebuie, de asemenea, evitată şi decredibilizarea programului Prima Casă, transmite Agerpres.

"Aş lua exemplul legii dării în plată. Pe fond, Guvernul susţine rezolvarea cu înţelepciune a cazurilor sociale reale şi îndeamnă actorii implicaţi să fie solidari ca să reuşim până la urmă să avem o lege bună, care să răspundă aşteptării oamenilor care într-adevăr au nevoie de aceasta, dar să evităm ca prin această lege să creăm beneficii unor speculatori, o lege care apoi să afecteze încrederea într-un stat care schimbă regulile jocului în mod retroactiv, care riscă să afecteze, totodată, radical şi accesul unor noi generaţii de tineri la locuinţe, inclusiv prin blocarea sau decredibilizarea unor programe care s-au arătat de succes până acum, cum a fost şi cum este programul Prima Casă", a spus premierul la dezbaterea privind Strategia de dezvoltare a României.

Opinia Cititorului ( 27 )

  1. Este timpul să vă retrageți. CE, FMI, Guvernul, BNR, toate sunt împotriva voastră. Doar cu un denunț mincinos împotriva lui Isărescu, așa cum ați făcut și în 2012, nu vă merge. Muriți, ticăloșilor.

    Lăsați LDP să atingă doar cazurile sociale și nu pe ale voastre, milionari nemernici. 

    1. oare Ciolos cand s-a dus la conferinta astam, stia de denuntul impotriva lui Isarescu? sa nu o iei pe urmele lui Iohannis, domnule Ciolos

      milionari nemernici? ce stii tu si nu stim noi, domnule Cristi C? vad ca ai comentat si la alt articol ca sunt credite de sute de milioane de euro date ilegal. daca stii ceva, nu ai voie sa taci, se cheama tainuire. si e penala.

      Caută și citește articolul acesta (la vremea respectivă DNA era prea aservită politic (sau politicoasă):

       

      "La ingineriile lui Alexa a participat şi Banca Italo Romena, care stă acum să execute nişte cumpărători de bună credinţă!" 

       

      Este vorba de acea bancă care apare acum în denunț: Banca Italo Romena. Această bancă a transmis un comunicat în 2012 cum că tot ce a făcut a fost regulamentar și că niciun credit nu este acordat fără acoperire (nici cel al lui Sima). Comunicatul a fost publicat chiar și de Bursa. 

      "Ca şi în cazul Ştei, despre care am mai scris, în cazul Silviei Anghel şi al altor păgubiţi, în baza „atestatului” de la primărie, după ce şi-a făcut întabularea, Alexa a girat la diferite bănci amatoare de asemenea „clienţi”, cu imobilele pe care le vânduse. Nu mai intru în detalii cu privire la faptul că reuşise să gireze anterior, chiar şi cu terenurile pe care nu era proprietar. În cazul Silviei Anghel şi al altor 3 păgubaşi (Nicoară, Nacu şi Baciu), Alexa ipotechează în decembrie 2007, la Banca Italo Romena, imobilele pe care le vănduse beneficiarilor în 2006. Pentru o linie de credit de 150.000 de euro. Mult mai „binevoitoare” decât banca lui Ţiriac, Banca Italo Romena nu-şi ia nicio măsură de precauţie şi acordă creditul fără ca măcar să ştie unde şi care sunt imobilele cu care girează Marius Alexa. Adică fără raport de evaluare a clădirilor. Un astfel de raport ajunge la bancă abia în anul 2008, iar prin acesta se încerca de fapt, acoperirea fostului director al băncii în faţa unui audit intern făcut de centrala băncii respective. Dovada faptului că BANCA este prima vinovată de acordarea unui credit fără acoperire este o adresă a SC „AxaConsult”, prin care se arată negru pe alb că abia în anul 2008 s-a făcut o inspecţie în teren, şi abia în luna august a acelui an a fost înaintat băncii raportul privind evaluările. Evaluări în 2008 pentru o ipotecă instituită în 2007? Haida, de!" 

    Foarte bine a spus Ciolos ! Sa nu se taie accesul unor noi generatii de tineri la locuinte. Tinerii astia l-au pus in functie in vreme ce pungasii care au facut legea isi numarau banii. De ce sa plateasca tineretul pentru bogatasi ca Voevozeanu sau Hadareanu care au vile, 3-4 case, terenuri, masini si conturi? De ce sa plateasca tiberetul pentru ei, doar pentru ca ei au bani si relatii si cunosc borfasi ca Zamfir care sa le faca legi? Cum spune si Ciolos sa fie tinerii lasati in pace sa se dezvolte, sa aibe case, familii, nu sa slugareasca 8-9 ani ca sa acopere furturile bisnitarilor lui Zamfurica!

    1. [...] si pe noi cine ne lasa sa ne dezvoltam? Voi ,paria societatii!!!Va pica profiturile bancherilor,de asta va purtati ca ultimii libidinosi?[...]!Toti bancherii!!!

      Lasati tineretul in pace hotilor, talharilor. Ati pus ochii pe tineri sa va plateasca datoriile voua si la bogatasii de care zic mai sus! Ziceti ca nu aveti bani de rate dar platiti mii de euro la firme de call center care sa va imprastie otravurile pe la senatori. Lasati tineretul in pace animalelor, pungasilor, banditilor, cum a spus si omul asta Ciolos !!!

      Numai tâmpenii vorbesti.

      Legea nu afectează cu nimic tineretul!Cămătarii de la bănci doar amenință cu creditarea.

      Ai luat și tu un contract să vezi cămătarii de la bănci câte clauze abuzive sunt în contracte? Ăștia nu sunt bancheri sunt cămătari cu acte.

      Nu mai mintiti, afecteaza foarte rau tineretul asta spune si primul ministru. Lasati tinerii in pace, sa isi cumpere o casa, sa aiba o familie, un copil, sa se bucure de viata cat sunt tineri, nu sa-si piarda tineretea muncind pentru tot felul de derbedei care vor sa fure!

      Foarte bine zis.

      Lasă că au furat bancherii cu vârf si îndesat. Cămătarii ăștia cu acte au îngenuncheat jumătate din populație

      auzi? de o banca numita raiffaisen ai auzit? de avans 35-40% ai auzit? nu afecteaza cu nimic. asta e ca minciuna ca nimeni nu mai vrea credite. de asta luna trecuta a fost un numar dublu de cereri de credit.aia 2500 de tineri cu dosarele de credit blocate in banci din cauza legii voastre nu sunt afectati? ca si au strans avansul, au cheltuit pe acte, iar acum pierd bani in chirii ca au dosarele blocate din cauza voastra cum e?

      Ai luat și tu un contract să vezi cămătarii de la bănci câte clauze abuzive sunt în contracte? Ăștia nu sunt bancheri sunt cămătari cu acte. Legea dării în plată este o lege dreaptă care ajută pe toată lumea pe care i-au jecmănit cămătarii cu acte. Cred că tu ești plătit de cămătari să scrii de un om ca Zamfir care vrea să facă ceva pt.cei care ratele lor s-au dublat.

      Si acum vreti sa furati si voi tineretul , nu? Nu va e rusine ma derbedeilor?! Luati ba labele alea spurcate de pe tinerii nevinovati gunoielor, HOTILOR, JEGOSILOR, TALHARILOR DE DREPT COMUN!

      Citat de pe prima pagina a Ziarului Financiar de ieri:

      "DOAR PENTRU CA EI SA SCAPE DE "PAGUBE", O GENERATIE INTREAGA VA PLATI". Auzi Zamfire ce iti spune primul ministru? O generatie intreaga merita un balanta cu frate-tu'? Merita incompatibilule?  

      Am credit si sfatul meu este ca tinerii sa "piarda" bani pe chirii o perioada scurta decat sa semneze un contract de credit plin de clauze abuzive ca le va dăuna pana si copiilor lor daca nu le dă Dumnezeu sanatate sa-l poata plati......

    Bravo domnule Dacian Ciolos, ati demonstrat ca sunteti cu adevarat primul ministru al tarii si ca va ganditi la generatia tanara, la majoritatea cetatenilor si nu va lasati manipulat de interesele meschine ale unui grup restrans de oameni.

    1. +1

    Legea asta a dării în plată e o lege bună pentru oameni. Așa ți-au spus. Ce nu ți-au spus însă e pentru ce oameni. Că pentru omul obișnuit, care se duce în fiecare zi la muncă și e foarte atent cu banii ca să se ajungă de la o lună la alta, nu e.

    Ar fi chiar foarte bună pentru cei câțiva care au cumpărat nu un apartament, ci multe. Și poate și multe terenuri, că tot 'imobile' sunt. Doar că, pentru ca ei să scape de 'pagube', o generație întreagă va plăti. Asta nu ți-a mai spus nimeni. 

    Nu ți-au spus nici că există o lege a insolvenței persoanelor fizice. O lege care îl poate proteja pe omul simplu, ajuns în necaz. La fel cum ți-au spus nici ce consecințe are legea asta a dării în plată. Nu ți-au spus că va crește avansul pentru credite. Nu ți-au spus că va dispărea programul prima casă. Nu ți-au spus că un tânăr va trebui să aștepte 8 ani în plus ca să poată să își ia o casă. 

    Și nu ți-au spus nici că piața imobiliară se va bloca. Că în provincie probabil nu se va mai vinde și nu se va mai cumpăra nimic. 

    Și că greu, foarte greu, se va mai construi ceva. 

    Nu ți-au spus nici că mulți își vor pierde poate locurile de muncă. La fel cum nu ți-au spus nici că vor crește chiriile. Și că, în final, pierderea asta o vom plăti cu toții. De la buget. Din banii țării. Din banii noștri. 

    Ți-o spunem noi. Și te întrebăm: chiar e o lege bună pentru oameni? Una care face ca 19 milioane de români să plătească pentru câteva sute?

    Legea dării în plată dăunează grav României. 

    ciolos ,sluga corporatista ai fost asa te duci .Tot sluga.Pui botu' la vrajeli bancare gen tinerii.De ce nu spui tu,ca tehnocrat,de ce se scumpesc avansurile?Ca sa terminam si cu petarda asta......

    1. Avansurile de scumpesc pentru ca dispar prin legea asta garantiile colaterale. Nu mai imprastiati minciuna lui Zamfir ca exista declaratia COMPLETA a lui Bogdan Olteanu pe site-ul Pro TV si exista si textul Directivei 17 care spune asijderea. NU MAI MINTITI, voi nu vedeti ca toata lumea e impotriva voastra?!

      care toata lumea?eu vad numai postaci.....

      Asa e. Plin de postaci ai GCCC/AURSF/Parakletos. PLIN! PUZDERIE! Au angajat haimanalele pana si firme de call-center profesioniste care sa le imparta mesajele mincinoase:))) Dar pana la urma, la fel ca orice hot de duzina, au fost prinsi ! In rest, chiar toata lumea e impotriva golanilor astora, de la prim-ministru, presedinte, CSM, MFP, pana la toti din Comisia Europeana si FMI. S-a cam prins toata lumea de schmele scarbelor din cele 3 asociatii. Inca vreo 2-3 zile de "reclama" pe primele pagini ale ziarelor si o sa ii vedem alergati pe strada :))) Cu Iacob o sa fie mai greu, ala o sa se rostogoleasca fiind o bila uniforma de grasime :))))

      nu mah,postaci gen prafkaletos,prof.gica condiment,cristi c,prof.piparoase,etc.numai oameni din banci...

      Auzi bah, lasa-ma tu cu "oamenii din banci":)))) Voi sunteti postaci dovediti, si voi ii acuzati pe altii:))) Bai nenorocitilor, analfabetilor, vreti sa va dau din nou mesajele de pe chat-ul interior al grupului vostru? Vreti sa va dau din nou parti din script-ul pe care vi-l trimite Dan sau Teodorescu? V-au prins si aia din Senat ca ati angajat firma de call-center ca sa ii asedieze cu mesaje ! In fata unor asemenea dovezi voi mai aveti curajul sa deschideti haznalele alea pe care le numiti guri si sa ii acuzati pe altii. Asta arata ce fibra puturoasa si purulenta aveti ca oameni. Sunteti ca niste bacterii murdare care dau din pseudopodele scarboase in toate partile !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb