O navă cargo sub pavilion turcesc cu circa 400 de migranţi la bord a fost salvată vineri de garda de coastă greacă, care a intervenit la sud-est de insula Creta după ce cargoul a transmis un semnal SOS, informează Agerpres.
Potrivit gărzii de coastă greceşti, care a descris această acţiune drept ''una dintre cele mai mari operaţiuni de căutare şi salvare desfăşurate în estul Mediteranei'', cargoul venea dinspre Turcia şi a avut o problemă la motor.
Autorităţile de la Atena nu au precizat deocamdată din ce ţări provin migranţii şi dacă ei vor rămâne în Creta sau vor fi transportaţi în partea continentală a Greciei.
Peste 2.500 de migranţi au traversat anul acesta Marea Egee către Grecia, venind dinspre Turcia, fiind înregistrate şi mai multe naufragii ale ambarcaţiunilor cu migranţi, soldate cu decese. Patru migranţi, dintre care trei copii, s-au înecat marţi după ce o barcă în care se aflau alţi 23 de refugiaţi s-a răsturnat aproape de insula Chios.