Citibank România şi-a început, ieri, activitatea pe piaţa de retail din ţara noastră, lansând un pachet de produse şi servicii, după un an de pregătiri. "Ne gândim la încă 10-15 ani de investiţii în România în dezvoltarea activităţii de retail. Vrem ca oferta noastră pentru persoane fizice să fie una dintre cele mai bune de pe piaţă", a declarat Shahmir Khaliq, Preşedinte Citibank Europe plc, Dublin - Sucursala România.
Domnia sa a adăugat: "După 13 ani de prezenţă pe piaţa din România, această lansare ne consolidează poziţia ca una dintre cele mai bine capitalizate bănci din ţară".
În prezent, o rată a solvabilităţii de 16-17%, semnificativ peste limita reglementată de 8% şi peste cea solicitată de banca centrală, de 10%, potrivit domnului Khaliq. De asemenea, raportul între credite şi depozite al băncii este de 64-65%, ceea ce plasează banca într-o poziţie confortabilă de lichiditate.
Reprezentanţii băncii au declarat că decizia de diversificare a ofertei către clienţi a fost fundamentată pe o serie de studii legate de ofertele existente pe piaţă, corelate cu cererea clienţilor. "Deşi există un număr mare de instituţii bancare pe piaţa românească, noi credem că există suficient loc de îmbunătăţire a calităţii serviciilor şi produselor bancare", a declarat Kumar Ramachandran, Director Departament Persoane Fizice.
În Bucurureşti, reţeaua de distribuţie a băncii este formată din două agenţii de dimensiuni mari şi cinci de dimensiuni medii, au precizat reprezentanţii băncii.
Ioana Curtali, Director Departament Wealth Management Citibank România, a declarat că banca are în vedere două categorii de clienţi: CitiOne, care trebuie să deţină la bancă minimum 5000 de dolari sau echivalentul în lei sau euro în orice tip de cont şi CitiGold, pentru care suma minimă este de 50.000 de dolari. Doamna Curtali a declarat: "Cheia creşterii pe termen lung a unei sume investite de către client o reprezintă diversificarea gamelor de produse şi a zonelor geografice în care se plasează investiţiile. Din acest motiv, Citigold depăşeşte sfera tradiţională a depozitelor bancare, oferind clienţilor şi o gamă de produse de investiţii şi de asigurare. Dincolo de diversitatea produselor, scopul nostru este de a oferi clienţilor Citigold o experienţă bancară unică, constând în comisioane zero pentru tranzacţii, precum şi o serie de privilegii legate de călătorii, divertisment, cumpărături şi alte modalităţi de petrecere a timpului liber".
La începutul anului, Citibank România s-a transformat în sucursală a Citibank Europe cu sediul central în Irlanda, numele noii entităţi fiind Citibank Europe plc, Dublin - Sucursala România.
Banca a anunţat, la începutul acestui an, că va închide 30 din cele 39 de centre CitiFinancial şi opt centre de vânzare, în concordanţă cu modificarea strategiei de retail. Totodată, reprezentanţii Citibank au precizat că banca va continua să administreze portofoliul de clienţi atraşi prin CitiFinancial, însă nu îl va mai extinde.
Citi este prezentă în România începând din anul 1996 şi furnizează produse şi servicii financiare companiilor naţionale şi internaţionale, companiilor mici şi mijlocii, sectorului public, organizaţiilor non-profit şi persoanelor fizice
Oferta de retail banking include Citibank Online (Internet banking) şi CitiPhone Banking (tranzacţii bancare prin telefon), disponibile 24/7 tuturor clienţilor care deţin un cont curent la Citibank România.