Citigroup: "Capitalizarea băncilor franceze ar scădea cu 25% în cazul victoriei lui Le Pen la preşedinţie"

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 16 martie 2017

O victorie a candidatei anti-europene Marine Le Pen în alegerile pentru preşedinţia Franţei ar reduce cu 25% capitalizarea bursieră a băncilor franceze, potrivit unei analize a Citigroup, transmite Bloomberg.

Citigroup consideră că probabilitatea ca Le Pen să câştige este redusă, având în vedere sondajele de opinie recente, dar lecţiile date de rezultatele neaşteptate ale referendului pentru Brexit din Marea Britanie şi ale alegerilor prezidenţiale din Statele Unite îi fac pe analiştii băncii să se întrebe ce s-ar întâmpla într-o astfel de eventualitate, conform News.ro.

"Sondajele s-au mai înşelat în trecut. Expunerea la Franţa şi la datoria publică a acesteia, precum şi la operaţiunile bancare corporative şi instituţionale sunt factori de stres. Credem că scăderea ar fi semnificativă", au scris analiştii Citigroup Azzurra Guelfi şi Simon Nellis.

Le Pen, candidatul Frontului Naţional, de extremă dreapta, vrea ieşirea din zona euro, revocarea independenţei băncii centrale şi tipărirea unei monede noi.

Riscurile pentru bănci în cazul victoriei candidatei Frontului Naţional includ scăderea obligaţiunilor guvernamentale, care au o pondere mare în bilanţurile băncilor, şi creşterea costurilor de finanţare, potrivit Citigroup.

Un alt motiv de îngrijorare ar fi veniturile scăzute de pe pieţele de capital şi încetinirea creşterii în operaţiunile de management al activelor.

Acţiunile Societe Generale ar putea scădea cu 38% faţă de închiderea de marţi a bursei, dacă Le Pen va fi aleasă preşedinte, din cauza ponderii mari a veniturilor în Franţa, a expunerii mari la obligaţiuni suverane şi a activităţilor de investment banking, avertizează Citigroup.

BNP Paribas va rezista cel mai bine, cu un declin al acţiunilor de 23%. Analiştii anticipează scăderi ale cotaţiilor acţiunilor de 30% pentru Credit Agricole şi de 34% pentru Natixis.

Chiar dacă planurile lui Le Pen riscă să zguduie sistemul bancar al Franţei, instituţii financiare precum Credit Agricole, Societe Generale şi Axa au evitat să intre în contact cu echipa ei.

Sondajele arată că Le Pen va câştiga primul tur al alegerilor, din aprilie, dar va pierde în turul al doilea, programat pe 7 mai, în confruntarea cu lideri mai favorabili mediului de afaceri, cum sunt Francois Fillon şi Emmanuel Macron.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb