CÎŢU: "Nu voi închide pieţele agroalimentare şi mall-urile"

J.P.
Politică / 28 iulie 2021

"Nu voi închide pieţele agroalimentare şi mall-urile"

Premierul Florin Cîţu a susţinut, marţi seara, că, în cazul unor noi restricţii provocate de pandemie, nu vor mai fi închise pieţele agroalimentare şi nici mall-urile, conform Agerpres.

"Ceea ce pot să vă spun foarte clar este următorul lucru: nu vom mai închide, eu nu voi închide pieţele agroalimentare. Asta trebuie să fie foarte clar. Nu voi închide mall-urile. Asta, iarăşi, trebuie să fie foarte clar. Deci sunt chestii pe care nu le voi face. Nu voi închide economia. Asta este iarăşi foarte clar", a declarat Florin Cîţu la Digi 24.

Întrebat despre scenariul cu 1.500 de cazuri de infectare pe zi la finele lui septembrie, premierul a spus că speră ca "Ministerul Sănătăţii să fie pregătit de aceste cifre, dacă deja le ştie".

El a subliniat că se va face tot ceea ce ţine de autorităţi pentru a nu ajunge acolo.

"Acum avem un vaccin, un vaccin care poate opri această pandemie. Trebuie doar să ne vaccinăm. (...) Este singura soluţie. (...) Acest val patru nu ar trebui să se întâmple (...). Aş vrea să ajungem cumva la toţi românii să le spunem că soluţia este vaccinarea. (...) Dacă ne vaccinăm nu ajungem acolo", a afirmat Cîţu.

În ceea ce priveşte propunerea prezentată de ministrul Sănătăţii ca persoanele nevaccinate să aibă acces restricţionat în locurile neesenţiale în weekend, premierul a precizat că va vorbi mai întâi cu specialiştii.

"Au venit multe propuneri şi data trecută de la Ministerul Sănătăţii, unele dintre ele le-am acceptat, pe altele nu le-am acceptat (...). Să văd ce spun şi specialiştii şi apoi vom lua o decizie în cunoştinţă de cauză", a subliniat Cîţu.

În cazul în care se va ajunge iar la o rată de infectare mai mare de 1 la mie, se va reveni la condiţiile existente pentru acest scenariu, a adăugat premierul.

În altă ordine de idei, Florin Cîţu a spus că l-a "mâhnit" declaraţia lui Ludovic Orban referitoare la stabilirea ţintelor campaniei de vaccinare.

"Aş fi vrut, de fapt, mai mult să aud despre ceea de a făcut domnul Ludovic Orban pentru campania de vaccinare (...). Mă aşteptam de la preşedintele celui mai mare partid din coaliţia de guvernare să vină şi să susţină campania de vaccinare şi să spună că 'uite, am făcut şi facem mai departe şi vrem să avem această campanie de vaccinare'", a spus premierul.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, declarat marţi că cine a stabilit ţintele campaniei de vaccinare trebuie să le urmărească.

"Cine a stabilit ţintele trebuie să le urmărească. În ce mă priveşte, ştiţi că eu m-am ferit întotdeauna să stabilesc nişte ţinte, atât timp cât nu au existat nişte evaluări foarte serioase şi, pe de altă parte, activitatea de vaccinare continuă, nu s-a oprit în niciun moment şi tocmai asta am discutat astăzi, să găsim soluţii de a creşte numărul persoanelor vaccinate, inclusiv stimulente, de genul bonuri de masă sau alte instrumente care au fost folosite cu succes în alte ţări", a declarat Orban după şedinţa coaliţiei de la Parlament.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Un manipulator și un papagal care crede in prostia lui că o să-i cadă lumea la picioare că nu închide piețele.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb