CJ Vâlcea cere Oltchim banii pentru aburul industrial furnizat de CET Govora

A.G.
Ziarul BURSA #Companii / 1 octombrie 2013

Consiliul Judeţean (CJ) Vâlcea a cerut Oltchim să achite, începând cu 1 octombrie, aburul industrial pe care CET Govora îl furnizează combinatului, a anunţat, ieri, preşedintele CJ Ion Câlea, în cadrul şedinţei ordinare a consiliului. Domnia sa a declarat, citat de Agerpres: "Am înţeles că, potrivit legii insolvenţei, Oltchim este consumator captiv la nivelul aburului industrial pe care CET Govora îl furnizează. Dar nu mi se pare corect ca noi să furnizăm în continuare apă şi abur industrial prin CET Govora către Oltchim şi să nu fie plătit, asta în timp ce nouă Ministerul Economiei ne percepe penalităţi pentru datoria pe care CET Govora o are la Complexul Energetic Oltenia. O să înmânez o scrisoare ministerului pentru a lămuri situaţia. Oricum, Consiliul Judeţean va înştiinţa administratorii judiciari de la Oltchim că începând de la 1 octombrie nu le vom furniza abur industrial fără să-l achite".

În cadrul aceleiaşi şedinţe ordinare, Consiliul Judeţean a aprobat noi garanţii pentru a prelungi linia de credit pe care CET Govora o are la Alpha Bank. Domnul Cîlea a explicat: "Este vorba de creditul contractat în 2008 în valoare de 40 de milioane de lei. La acea dată, CET Govora garantase cu cele două contracte de furnizare servicii, abur industrial către USG şi Oltchim. Între timp s-a ajuns la concluzia că contractul cu Oltchim este incert şi că în locul acestuia trebuie noi garanţii. Drept urmare au fost propuse garanţii în locul acestuia, însemnând grupul energetic 5 şi 6 şi pavilionul administrativ. De menţionat că contractul cu USG este considerat valid de către bancă".

CET Govora este agent economic aflat în subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea. Acesta furnizează curent electric în Sistemul Naţional, abur industrial pentru societăţile de pe platforma Râureni şi apă caldă menajeră şi agent termic populaţiei din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb