Deputatul USR Claudiu Năsui a apreciat astăzi că propunerea liderului PNL, Florin Cîţu, privind reducerea contribuţiei CAS de la 25 la 20% este una bună, dar a susţinut că liberalul nu a susţinut măsuri de scădere a impozitării muncii în perioada în care a fost premier, conform Agerpres.
"Trebuie să ne uităm şi la persoana de la care vine această propunere. Domnul Florin Cîţu a fost principalul adversar al scăderii impozitării muncii, cel puţin în perioada cât a avut influenţă în statul român. Acum că a devenit o anexă a PSD-ului, văd că a redevenit liberal şi deodată îi surâd din nou aceste idei, care sunt fundamental corecte. (...) Ideea în sine este bună, problema este că persoana care o avansează nu are absolut deloc credibilitate, pentru că atunci când a putut să facă lucrul acesta, nu l-a făcut. Domnul Cîţu e în continuare la guvernare - să facă lucrul acesta", a arătat el, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Parlamentului.
Fostul ministru al Economiei a declarat că USR susţine mai degrabă reducerea impozitării muncii prin extinderea deducerii personale, notează sursa citată.
"Sunt două moduri în care putem reduce această impozitare a muncii. Fie prin a reduce cota de impozitare, cum este şi propunerea aceasta (...), în schimb beneficiile pentru românii cu veniturile cele mai mici sunt mult mai reduse. (...) Noi susţinem mai degrabă reducerea aceasta a impozitării muncii prin a extinde ceea ce se numeşte deducerea personală - deci o sumă care este lăsată în pace, nu este impozitată, şi se impozitează doar diferenţa. Şi astfel, reducerea aceasta a impozitării muncii se va vedea la milioane de români şi nu va fi concentrată pe vârful piramidei salariilor, ci va fi împărtăşită de milioane de români", a explicat acesta.
Deputatul a reiterat punctul de vedere al USR conform căruia bugetul actual este unul cu "cheltuieli mult sporite". El a subliniat că o creştere a taxelor ar reprezenta "o acţiune complet distructivă", pledând în schimb pentru reducerea cheltuielilor.
"În contextul în care preţurile explodează, suntem în plin val inflaţionist, puterea de cumpărarea a românilor este erodată masiv şi iată că şi Banca Naţională a dat acum un nou raport în care inflaţia este cu două cifre şi va creşte mult mai mult decât este acum - ar fi o acţiune criminală. Să creşti taxele asupra românilor când lor le este deja foarte greu este o acţiune complet distructivă şi care va adânci sărăcia în România. Dacă problema deficitului este una reală, soluţia nu este să creştem din nou taxele. Soluţia este să reducem cheltuielile", a spus el.
Năsui a oferit spre exemplificare pensiile speciale, subliniind că în bugetul pentru anul 2022 acestea cresc cu 8%. El a adăugat că PNDL 3 reprezintă "un mamut de cheltuieli bugetare", care "e mai mare decât cele două PNDL-uri la un loc".
"Din 2016 până în prezent, numărul de pensionari speciali ai MAI, de exemplu, a crescut cu 33.000 şi pensia medie specială acolo aproape s-a dublat în perioada aceasta. Deci, locuri în care să eliminăm risipa există, trebuie doar să ne dorim lucrul acesta", a mai spus acesta.
Năsui a reamintit că USR susţine reducerea impozitării muncii, prin măsura zero taxe pentru salariul minim, "aplicată gradual, astfel încât să reuşească să ridice puterea de cumpărare a celor mai săraci români şi să crească atractivitatea muncii" în România.
1. ĂSTA ...
(mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2022, 15:38)
...FREACĂ 2 BEȚE DE NIMIC SĂ OBȚINĂ SCÂNTEIA ..LA GAZUL LUI PUTIN ..
2. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 15.02.2022, 09:22)
...