Clifford Chance Badea a asistat J.C. Flowers & Co. la finalizarea cu succes a vânzării First Bank către grupul Intesa

R.S.
Miscellanea / 3 iunie

Clifford Chance, Badea Daniel, Badea Loredana Ralea

Clifford Chance, Badea Daniel, Badea Loredana Ralea

Clifford Chance Badea, biroul de la Bucureşti al firmei globale de avocatură Clifford Chance, a asistat J.C. Flowers & Co. la finalizarea vânzării First Bank către grupul italian Intesa, marcând astfel exitul fondului american de private equity din România, conform unui comunicat transmis redacţiei.

Potrivit comunicatului, mandatul de asistenţă sell-side aduce la final o colaborare excelentă care a început în urmă cu mai bine de 6 ani, când avocaţii coordonaţi de Daniel Badea (Managing Partner) şi Loredana Ralea (Counsel) au asistat J.C. Flowers & Co. la tranzacţia de debut pe piaţa bancară locală. La acel moment, preluarea Piraeus Bank a reprezentat o premieră pentru România, J.C. Flowers & Co. fiind primul fond de investiţii care a devenit acţionar într-o bancă locală, cu aprobarea Băncii Naţionale a României. Ulterior, în 2019, First Bank, deţinută de J.C. Flowers & Co., a preluat Leumi Bank România.

Counsel Loredana Ralea spune: "Astăzi se încheie un capitol important pentru clienţii noştri, care au încheiat un ciclu investiţional de mare succes. Mulţumim echipei J.C. Flowers pentru încrederea acordată. Am fost onoraţi să le fim alături pe parcursul prezenţei lor în România, timp în care au dezvoltat un business solid şi relevant pentru industria bancară locală. De asemenea, mulţumim echipei First Bank pentru profesionalismul desăvârşit şi contribuţia la finalizarea cu succes a procesului de vânzare".

Daniel Badea, Managing Partner al biroului Clifford Chance de la Bucureşti, adaugă: "Succesul colaborării noastre îndelungate cu unul dintre cele mai importante fonduri americane de investiţii reflectă angajamentul şi capacitatea avocaţilor Clifford Chance de a oferi partenerilor noştri excelenţă profesională şi know-how la standarde internaţionale. Continuăm să fim alături de marii investitori care cred în potenţialul pieţei din România şi contribuie la dezvoltarea economiei locale", se menţionează în comunicat.

Tranzacţia pentru vânzarea First Bank a fost semnată la finalul lunii octombrie, dar finalizarea ei a fost condiţionată de aprobarea Băncii Naţionale a României, a Băncii Centrale Europene şi a Consiliului Concurenţei.

Echipa Clifford Chance Badea a fost formată din avocaţi cu experienţă pe tranzacţii M&A în industria serviciilor financiare şi a fondurilor de investiţii, contribuţii importante având Radu Costin (Senior Associate), Maria Moga (Associate), Eleonora Udroiu (Of Counsel), Ştefan Dinu (Counsel) şi Roxana Barboi (Associate). Aspectele de lege engleză au fost acoperite de Alex Cook, partener M&A din biroul Clifford Chance Praga.

Portofoliul Clifford Chance Badea de tranzacţii recente de Private Equity şi în domeniul serviciilor financiare include, printre altele, proiecte recente precum:

Asistenţă acordată PIB Group Europa, susţinută de firmele globale de private equity Apax Funds şi The Carlyle Group, în legătură cu achiziţia Stein Bestasig Insurance Broker, care a marcat debutul companiei britanice pe piaţa de asigurări din România;

Asistenţă Actis, fondul global de investiţii în infrastructură sustenabilă, cu privire la achiziţia unei participaţii majoritare în două proiecte de energie regenerabilă din România, în curs de dezvoltare, cu o capacitate instalată estimată de aproximativ 1.000 MW, de la compania britanică de investiţii Low Carbon;

Asistenţă acordată Rezolv Energy, platforma regională de energie regenerabilă a fondului Actis, la preluarea parcului fotovoltaic cu o putere instalată de 1.044 MW din judeţul Arad de la Monsson Group;

Asistenţă acordată Credit Agricole S.A. în tranzacţia privind vânzarea subsidiarei Credit Agricole Bank România către Vista Bank România;

Asistenţă acordată CVC Capital Partners, lider global de private equity, privind achiziţia activităţii de asigurări Ethniki, prezentă în Grecia, Cipru şi România (inclusiv prin Garanta Asigurări) de la NBG;

Asistenţă acordată BNP Paribas Leasing în preluarea acţiunilor a două societăţi româneşti de profil deţinute de grupul german IKB, care se retrage de pe piaţa locală.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb