CLUBUL ROMÂN DE PRESĂ: "Atitudinea premierului faţă de ziarişti este o desconsiderare şi un regres în comunicare"

Alexandru Costea
Media-Advertising / 31 martie 2015

Ultimele declaraţii ale premierului Victor Ponta sunt o desconsiderare la adresa jurnaliştilor care îşi exercită onest meseria şi un regres în comunicarea dintre persoanele publice şi ziarişti, arată Clubul Român de Presă într-un comunicat publicat azi.

Potrivit sursei citate, "condiţionarea relaţiei cu ziariştii şi împărţirea lor în «buni» şi «răi», din cauza unor conjuncturi de care nu sunt responsabili, sunt străine de comportarea europeană pe care trebuie să o aibă o persoană publică de prim-rang".

Clubul Român de Presă îi cere premierului Victor Ponta să-şi reconsidere această atitudine, revenirea la o "abordare profesionistă" în relaţia cu ziariştii fiind o "întoarcere necesară la starea de normalitate", mai arată comunicatul semnat de Consiliul de Onoare al Organizaţiei.

Ponta a afirmat ieri, în cadrul conferinţei de presă susţinute la sediul PSD, că "deja există o frăţie a evazioniştilor fiscali" şi că "ar fi corect ca cei care critică" să-şi plătească taxele şi impozitele.

"Cred următorul lucru: Că dacă există abuzuri făcute de către cei de la ANAF, cu siguranţă aceste abuzuri vor fi sancţionate, dar, în acelaşi timp, văd că deja există o frăţie a evazioniştilor fiscali. Avem companii, şi în media, care datorează bugetului de stat peste 100 de milioane lei, şi atunci evident că ei se luptă cu ANAF-ul ca să nu plătească taxe şi impozite. Cred că ar fi corect ca cei care critică, în primul rând să-şi plătească ei taxele şi impozitele, pentru că, altfel, când nu plăteşti nicio taxă şi niciun impozit e aşa uşor să critici...Eu mă refer la toată lumea. De la mic la mare, toată lumea trebuie să respecte legea", a afirmat Ponta.

După conferinţa de presă, premierul a mai transmis un mesaj pe Facebook: "Doresc să lămuresc situaţia foarte clar şi să explic refuzul meu de azi de a răspunde la întrebarea unui anume jurnalist (şi chiar aş dori să aflu părerea celor care citesc această pagina de FB!). Ocupând o funcţie publică, plătită din banii contribuabililor, este corect şi obligatoriu să răspund la întrebările (şi să particip la emisiunile) tuturor reporterilor şi jurnaliştilor reprezentând companiile de presă care plătesc corect taxe şi impozite - oricât de critice sunt acestea fata de activitatea mea! Ca şef al Guvernului însă, în contextul eforturilor de combatere a evaziunii fiscale, trebuie să dau un semnal clar de avertizare a celor care fac evaziune fiscală, nu plătesc nici măcar contribuţiile sociale ale salariaţilor (uneori nici salariile!) şi fac concurenţă neloială celor cinstiţi şi corecţi. Şi primul gest normal e să nu răspund în niciun fel întrebărilor acestora! Dacă patronii şi managerii lor se hotărăsc să intre în legalitate şi normalitate înseamnă că scopul a fost atins. Altfel nu aş face decât să încurajez asemenea atitudini (inclusiv atacurile la adresa ANAF din partea celor subiectivi deoarece se află chiar ei în culpă)".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Pentru ziariștii care încearcă să își facă datoria, ia făceți-vă datoria și față de noi, ceilalți cetățeni.

     

    Mergeți pe ghișeul.ro și făceți-vă cont. O să vedeți că vă puteți nu numai plăti taxele locale online dar, MAI IMPORTANT, vă puteți verifica starea taxelor pe care angajatorul vostru le plătește către stat. Nu îmi aduc bine aminte, începe din 2004 sau 2007. 

    Eu am toate taxele plătite la zi (mulțam șefu') ceea ce vă doresc și vouă și patronilor voștri. 

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb