Cluburile de fotbal - somate să-şi plătească datoriile

Valentin Roman
Ziarul BURSA #Sport / 5 octombrie 2005

Datornicii mai au la dispoziţie numai trei săptămîni ca să îşi achite sumele restante către stat

Un ultim termen de plată a datoriilor către stat a fost acordat cluburilor de fotbal. Sebastian Bodu, şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), susţine că acestea au fost somate în nenumărate rînduri să achite sumele restante, însă cei în cauză au găsit de tot atîtea ori subterfugii ca să evite plata datoriilor şi a penalităţilor aferente depăşirii datelor scadente.

Ba chiar unii dintre patronii cluburilor de fotbal cu datorii şi-au lichidat firmele care acumulaseră restanţe, cluburile fiind preluate de noi societăţi, sub acelaşi patronaj. Procesul făcea ca noua firmă să nu fie responsabilă de faptul că cea lichidată nu şi-a plătit datoriile către stat.

Sebastian Bodu a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că situaţia se va schimba, în urma elaborării şi adoptării normelor de răspundere solidară. Acestea prevăd ca datoriile şi penalizările acumulate de o companie să fie preluate automat de succesoarea ei.

Referitor la cazul "Rafo", şeful ANAF a declarat că speră să recupereze maximum posibil din datoriile societăţii şi că doreşte să menţină creanţele companiei.

Sebastian Bodu a adus în discuţie şi cazul mai vechi al cazinourilor care au făcut obiectul anchetei de fraudă. Domnia sa a mai spus că cele patru cazinouri, în cazul cărora decizia de suspendare a activităţii a fost anulată, nu se pot bucura decît de o amînare a procesului juridic, care urmează să fie demarat, împotriva lor, în cel mai scurt timp posibil.

Rău-platnici, plătiţi cu bani de la buget!

Şeful ANAF ne-a declarat că nu este la curent cu scandalul campaniei de promovare a mesajului "Plăteşte cu bani, nu cu ani", difuzată pe bani grei (ai contribuabililor) de unele canale media private, celebre pentru că au datorii către stat. În această campanie, Televiziunea Română (de stat) nu a fost inclusă.

Sebastian Bodu ne-a răspuns că nu are cunostinţă de criteriile care au stat la baza selecţiei instituţiilor media. Domnia sa a mai precizat că "este bucuros că această campanie există pentru a informa rău - platnicii asupra riscurilor la care se supun".

Avînd în vedere modalitatea de desfăşurare a celebrei campanii, este greu de crezut că poate fi credibilă. Dar, se pare că rău-platnicii care colaborează bine cu Guvernul nu au de ce să îşi facă probleme: mesajul "plăteşte cu bani, nu cu ani" nu li se adresează. În aceste condiţii, ne punem întrebarea de ce ar plăti acum cluburile de fotbal, dacă oricum nu au făcut-o ani de zile. Mai mult, în schimbul iertării datoriilor, pe stadioane ar putea să se afişeze pancarte cu mesaje promoţionale pentru Guvern.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb