CMS îşi extinde spaţiul de birouri şi prelungeşte pe termen lung contractul de închiriere la One Tower

T.B.
Piaţa de Capital #Construcţii / 16 aprilie

CMS îşi extinde spaţiul de birouri şi prelungeşte pe termen lung contractul de închiriere la One Tower

One United Properties (BVB: ONE), investitor şi dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidenţiale, de birouri şi mixte de ultimă generaţie din România, anunţă că firma internaţională de avocatură CMS a decis să îşi prelungească pe termen lung perioada contractuală la One Tower şi să-şi extindă spaţiul de birouri cu încă 350 de metri pătraţi, se arată într-un comunicat al One United Properties, remis redacţiei. Această extindere subliniază parteneriatul puternic dintre CMS România şi One United Properties, evidenţiind calitatea excepţională a clădirii de birouri One Tower şi beneficiile oferite în cadrul ecosistemului creat la One Floreasca City, transmite sursa.

Parte a dezvoltării multifuncţionale One Floreasca City, unul dintre cele mai sustenabile proiecte de regenerare urbană din Bucureşti, One Tower este o clădire de birouri de clasă A, una dintre primele construcţii verzi din România, care a devenit un simbol al excelenţei în inima oraşului, oferind nu doar spaţii de birouri premium, ci şi acces la o gamă diversificată de facilităţi, inclusiv parcuri, restaurante şi zone comerciale. Prelungirea contractului de închiriere al CMS România la One Tower reflectă o tendinţă manifestată în rândul companiilor de prestigiu care aleg această clădire emblematică drept sediul lor de birouri, prioritizând bunăstarea echipelor lor, conform datelor companiei.

Potrivit comunicatului, "Suntem încântaţi că CMS România a ales să îşi prelungească şederea la One Tower şi să acceseze un spaţiu mai generos pentru confortul angajaţilor săi. Angajamentul nostru de a oferi spaţii de lucru moderne, durabile şi prietenoase pentru angajaţi se aliniază perfect cu abordarea îndrăzneaţă a CMS România. Suntem încrezători că parteneriatul nostru de lungă durată va facilita inovarea şi succesul în business pentru ambele părţi", a declarat Mihai Păduroiu, CEO Office Division One United Properties.

Conform sursei citate, "Mutarea noastră în One Tower, în urmă cu doi ani, a fost o decizie strategică ce reflectă angajamentul CMS faţă de sustenabilitate şi inovaţie. Calitatea superioară şi certificările de sustenabilitate ale clădirii, precum şi locaţia sa excelentă fac din aceasta un spaţiu de lucru ideal pentru echipa noastră, modern şi dinamic, ce încurajează colaborarea. Suntem nerăbdători să valorificăm noul spaţiu, precum şi facilităţile suplimentare pe care le va oferi One Floreasca City", a afirmat Horea Popescu, Managing Partener CMS România.

CMS Bucureşti continuă să-şi demonstreze angajamentul faţă de sustenabilitate prin numeroase iniţiative, inclusiv eliminarea materialelor plastice de unică folosinţă şi implementarea unui program cuprinzător de reciclare a deşeurilor. Aceste iniţiative contribuie la obiectivul mai larg al firmei de a reduce impactul asupra mediului.

One Tower deţine cea mai performantă certificare LEED de pe piaţa românească, LEED v4 la nivel Platinum, fiind certificată şi WELL Health & Safety. Clădirea oferă chiriaşilor, prin poziţia sa excelentă, acces la parcuri, restaurante, cafenele şi magazine din zona Floreasca. Totodată, aceasta a fost proiectată cu o mare atenţie la detalii pentru crearea unui mediu de lucru primitor pentru angajaţi, oferind spaţii moderne, luminoase, folosind tehnologii avansate, cu sisteme performante de încălzire şi ventilaţie, precum şi terase generoase şi privelişti spectaculoase ale zonei, arată datele comunicatului.

Comunitatea de la One Floreasca City continuă să se dezvolte pe măsură ce lucrările de restaurare a Halei Ford avansează, iar finalizarea este programată pentru anul viitor, ceea ce promite şi mai multe oportunităţi de colaborare şi creştere. Fosta fabrică de automobile Ford din România, cu o istorie bogată ce datează din anii 1930, al cărei amplasament a fost ales de însuşi Henry Ford, va fi transformată în One Gallery - o galerie comercială de tip boutique şi birouri unice cu o înălţime de până la 6 metri. Acest proiect inovator, cu o suprafaţă de 13.500 de metri pătraţi GLA, va îmbina patrimoniul industrial cu facilităţi moderne, oferind o experienţă unică pentru vizitatori şi chiriaşi deopotrivă. Protejarea şi restaurarea monumentelor istorice abandonate, regenerarea urbană şi crearea unui cadru sustenabil pentru dezvoltarea de comunităţi dinamice fac parte din strategia mai amplă pe care One United Properties o urmăreşte cu consecvenţă în sectorul dezvoltării imobiliare, arată datele companiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb