China a luat prin surprindere pieţele, luni, cu reducerea unei dobânzi de politică cheie pe termen scurt şi a dobânzilor sale de referinţă pentru împrumuturi, în eforturile de a stimula creşterea în a doua mare economie din lume, transmite CNBC.
Reducerile au venit după ce săptămâna trecută China a raportat date economice mai slabe decât se aştepta în al doilea trimestru, iar liderii săi s-au întâlnit pentru o plenară care are loc aproximativ la fiecare cinci ani.
Ţara se confruntă cu o deflaţie şi cu o criză imobiliară prelungită, o creştere a datoriilor şi o încredere slabă a consumatorilor şi a oamenilor de afaceri.
Tensiunile comerciale cresc, de asemenea, pe măsură ce liderii mondiali devin din ce în ce mai atenţi faţă de dominaţia Chinei în exporturi.
Banca Populară Chineză (PBOC) a anunţat luni că va reduce dobânda repo pe şapte zile de la 1,8% la 1,7% şi va îmbunătăţi, de asemenea, mecanismul operaţiunilor pe piaţa deschisă.
Câteva minute mai târziu, China a redus dobânzile de referinţă ale împrumuturilor cu aceeaşi marjă, la fixingul lunar.
Dobânda principală pentru creditele pe un an (LPR) a fost redusă de la 3,45% la 3,35%, în timp ce cea pe cinci ani a fost redusă de la 3,95% la 3,85%.
"Reducerea de astăzi este o mişcare neaşteptată, probabil din cauza încetinirii abrupte a ritmului de creştere în al doilea trimestru, precum şi a apelului pentru realizarea ţintei de creştere pentru acest an" de către cea de-a treilea plenară", a declarat Larry Hu, economist-şef pentru China la Macquarie.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.07.2024, 08:25)
nu putem vb de “reducere” a dobanzii… in termeni reali.. pentru ca dobanda reala e inca in luna…
rata inflatiei e 0,20% si dobanzi in repo de 1,7% sau de 3,35% in piata de credit pe 1 an sau 3,85%….
rata inflatiei cade mult mai abrupt ca rata dobanzii… si deci ai real cost peste inflatie:
1,7 : 0,20 = 8,5 %dobanda reala in repo (deci astronomica…)
3,35 : 0,20 = 16,75% dobanda reala e in luna la termen de 1 an….
3,85 : 0,20 = 19,25% dobanda reala la termen de 5 ani…
A… si nu am inclus in socoteala si rata deflatiei ori inflatiei a veniturilor nominale Chineze … de unde scazute minus rata costurilor … putem vedea venituri reale prabusite ori urcate… de unde rezulta si fara socoteala imobiliare in crash… cu lag la sucirea veniturilor reale…
china wage growth rate 5% la 4,5%…
4,5 minus - 1,7 = 2,8 - 0,20 = 2,6% dar minus dobanda reala finala din repo 8,5 = minus - 5,7
2,6 - 16,75 = minus - 14,15% (crash venit real dupa costuri credit)
2,6 - 19,25 =minus - 16,65% … ceea ce inseamna ca banca centrala si guvernul chinez aspira veniturile reale chiar si in prabusire pentru a recapitaliza sistemul bancar…,si visteria taxelor /trezoreria…
deci piata de credit este inca real restrictiva nu permisiva…
comparativ cu romania:
rata inflatiei 4,9%
dobanda de politica monetara 6,75%
6,75 - 4,9 = 1,85 dobanda reala…
wage growth in ro 15,6% minus - 6,75 = 8,85 - 4,9 = 3,95 venit real crescut… dar….minus dobanda reala finala - 1,85 = 2,1
Deci venit real final dupa toate “costurile si taxele” crescut cu 2,1%….
Asa se posta cum trebuie un articol..”financiar”… relativ complet / ori mai detaliat…
s c c r e t
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.07.2024, 08:32)
plimbi oile pe campii cu rata inflatiei la 4.9%.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.07.2024, 08:37)
1,7 : 0,20 = x 8,5 dobanda reala in repo (deci astronomica…)
1,7 - 2,0 = 1,5%
3,35 : 0,20 = x16,75dobanda reala e in luna la termen de 1 an….
3,35 - 0,20= 3,15%
3,85 : 0,20 = x19,25dobanda reala la termen de 5 ani…
3,85 - 0,20 = 3,65
A… si nu am inclus in socoteala si rata deflatiei ori inflatiei a veniturilor nominale Chineze … de unde scazute minus rata costurilor … putem vedea venituri reale prabusite ori urcate… de unde rezulta si fara socoteala imobiliare in crash… cu lag la sucirea veniturilor reale…
china wage growth rate 5% la 4,5%…
4,5 minus - 1,5 = 3 - 0,20 = 2,8 dar minus dobanda reala finala din repo 1,5 = 1,3
2,8, - 3,15 = minus - 0,35% (crash venit real dupa costuri credit)
2,8 - 3,65 =minus - 0,85%…
scz la primul coment am vrut sa vad multiplul de diferenta… iar mai jos …m-am luat cu alt gand si socoteli… de pe tel… nu am bagat de seama .. ca sm luat valorile de la impartire si nu scadere…
am corectat acum… ca si eximplu de vizualizare… pot con vertii si pe ro valorile cu impartire… sa vedem multiplul de diferenta costuri intre ele..
concluzia e ca: in china creditul e restrictiv nu permisiv… si veniturile reale in crash mom si yoy…
multumesc de intelegere…
s c c r e t
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.07.2024, 08:39)
Rata anuală a inflaţiei în luna iunie 2024 a fost de 4,9% comparativ cu luna iunie 2023, potrivit datelor Institutului Naţional de ...
conform sursei…
nu despre rata inflatiei exacta este vb in coment… ci despre modul in care sa afli real daca veniturile cresc scad sau creditul e restrictiv permisiv…
poti sa adaugi valorile tale pe ce state vrei… si vezi ce da…
s c c r e t
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.07.2024, 09:01)
exemplul Chinei de acum Ro 2010 plus minus:
ro wage growth rate aug 2010 0,10%
inflation rate aug 2010 7,6%
bnr interest 6,25%
lending rate / comercial rate 10,25%
0,10 wage growth rate minus - 7,6 inflatin rate = minus - 7,5 real wage “growth”
=> 0,10 - 7,6 = -7,5 - bnr rate 6,25 = - 13,75
0,10 - 7,6 = - 7,5 - comercial rate 10,25 = - 17,75
acum intelegi “crasul” financiar trecut ?!
s c c r e t
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.07.2024, 09:03)
prin 2010 bondurile ieseau de sub inversarea statuta mult timp si la adancitura mare prin ani 2007 plus minus cv…2008…. si a durut… normal ca a durut… in fata ne tine de alta “distractie” de “mana”….
sa vedem daca va durea “rau”…
dar noi stim ce e aia “durere” ca am mai “luat”….
s c c r e t