Piaţa acţiunilor din Statele Unite are cea mai slabă evoluţie de la începutul unui mandat prezidenţial din istoria modernă, scrie CNN Business.
Preşedintele Donald Trump i-a avertizat pe americani, anul trecut, că un vot pentru Kamala Harris, care pe atunci era vicepreşedinte al Statelor Unite, ar echivala cu un vot pentru prăbuşirea pieţei acţiunilor. "Vreţi să vedeţi un colaps al pieţei? Dacă vom pierde aceste alegeri, cred că piaţa s-ar duce de râpă", a spus Trump la un eveniment din Pennsylvania, la sfârşitul lunii octombrie 2024.
Anterior, Trump estimase că, dacă va pierde alegerile prezidenţiale, "rezultatul va fi un crah economic (n.r. provocat de) Kamala, o criză economică în stilul celei din anul 1929".
Trump a câştigat alegerile, dar predicţia sa privind prăbuşirea pieţei se îndeplineşte. Preşedintele american şi-a început cel de-al doilea mandat într-o perioadă în care piaţa de acţiuni era în creştere (engl. bull market) şi este pe cale să o transforme într-una de scădere (engl. bear market), într-un ritm mai rapid decât în mandatul oricărui alt preşedinte din istoria modernă.
Indicele S&P 500 a pierdut 15% din evaluare de la Ziua Învestirii până la sfârşitul săptămânii trecute, iar în prima sesiune bursieră a acestei săptămâni, declinul a continuat.
Scăderea apare pe fondul temerilor că tarifele pentru importurile din aproape întreaga lume anunţate de Trump, ameninţă să transforme o economie aflată în expansiune într-o recesiune.
Singura scădere similară ca amploare de la începutul mandatului unui preşedinte american a avut loc sub George W. Bush, în 2001. Următoarea cea mai mare scădere, după Bush şi Trump, a avut loc în timpul preşedintelui Carter, la începutul anului 1977. Atunci, declinul pieţei americane a fost de sub 6%, ceea ce arată cât de complicată este situaţia acţiunilor listate în Statele Unite în această perioadă.
Colapsul pieţei a fost cu adevărat declanşat în aşa-numita "Ziua Eliberării", când Trump şi-a anunţat planul tarifar. "Ziua Eliberării a fost urmată de Zilele Anihilării pe piaţa de capital", a scris Ed Yardeni, fondatorul Yardeni Research şi una dintre cele mai respectate figuri de pe Wall Street, într-o notă adresată clienţilor la sfârşitul săptămânii trecute.
Căderea recentă a pieţei americane este comparabilă doar cu prăbuşirea din 1987, cu criza financiară din 2008 şi cu declinul provocat de pandemia de Covid-19 din 2020 - doar că, de această dată, situaţia este unică.
Bush a preluat funcţia de preşedinte al Statelor Unite într-o perioadă în care piaţa de acţiuni era deja în declin, ca urmare a spargerii bulei dot-com din anul 2000, ceea ce a dus la o scădere masivă a indicelui S&P 500. Aşadar, este greu să i se reproşeze ceva pentru starea proastă a pieţei de acţiuni din aprilie 2001.
În schimb, Donald Trump a moştenit o piaţă în creştere - indicele S&P 500 înregistrase o apreciere de 23% anul trecut - şi este destul de evident că este direct responsabil pentru declinul din timpul preşedinţiei sale, având în vedere dinamica de la "Ziua Eliberării" încoace.
Trebuie menţionat că scăderea de 15% a indicelui S&P 500 sub administraţia Trump nu reprezintă, tehnic vorbind, o piaţă de scădere (bear market), care este definită generic printr-o scădere de peste 20% faţă de un maxim recent. Totuşi, indicele Nasdaq a testat acest prag, în timp ce indicele Russell 2000 se află cu adevărat sub semnul "ursului", scrie CNN Business.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.04.2025, 00:08)
Președintele Camacho a depășit toate așteptările. Echipa lui e formidabilă, o oligarhie de puradei cărora nu le-a plăcut școala. Efectul e aproape instantaneu, comerțul global e praf.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.04.2025, 20:19)
Problems mister Trump???
2. E bine
(mesaj trimis de Nume în data de 09.04.2025, 00:55)
"Ziua Eliberării". A ales un titlu corespunzător.
În principiu, cam tot ce se întâmplă în USA momentan, este conform planului.
Spun "în principiu", pentru că aveam pretenții...
Dar și eu sunt om, îl înțeleg, este totuși în vârstă.
Poate, să fii avut 15-20 ani mai puțin, dădea cu toți "de pământ".
Nu vă alarmați și nu vă ofuscați!
E bine și așa!
2.1. Titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Nume în data de 09.04.2025, 01:02)
Era să uit...
Zici "CNN" și pe urmă tragi apa!
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.04.2025, 09:39)
Am vrut si eu sa comentez ceva "destept",
dar ai punctat perfect,fratele meu
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.04.2025, 10:38)
Frații ruși au triplă personalitate, ei scriu prostii, tot ei își dau replici.
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.04.2025, 10:50)
ei sunt frati, surori, au tatic, ba pe trump, ba pe georgescu deci copii, ce mai astepti.
2.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.04.2025, 13:19)
Faci de râs propaganda sovietică.
2.6. Așa e (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de Nume în data de 09.04.2025, 13:42)
Rușii, Georgescu, Trump, Vance, Musk, Orban, etc.
Ăștia ne " lucrează " și ne manipulează pe noi, românașii. Restul, numai lapte și miere.
Dar mai ales noi, românii, toți unu și unu.
De pus pe rană.
2.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.6)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.04.2025, 13:52)
Era vorba despre evoluția burselor americane.
Te-ai luat cu propaganda sovietică și ai ajuns în bălăriile tale de needucat.
2.8. Corect (răspuns la opinia nr. 2.7)
(mesaj trimis de Nume în data de 09.04.2025, 16:16)
Ai dreptate
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.04.2025, 06:51)
O lumea construita de oameni destepti in decenii este daramata de proati in cateva zile.
Dolarul e istorie. Tarife de 104% nu pui decat daca vrei sa opresti orice tranzactie.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.04.2025, 07:57)
S&P 3000!
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.04.2025, 18:46)
sa vedeti ce autogol isi ia economia mondiala in ritmul asta de joc....