CNVM a lansat spre dezbatere un Ordin privind virarea impozitului pe piaţa de capital

Ş.C.
Piaţa de Capital / 15 septembrie 2010

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a lansat, ieri, spre dezbatere un proiect de Ordin privind determinarea, reţinerea şi virarea impozitului pe câştigul pe piaţa de capital. Potrivit Ordinului, determinarea câştigului/pierderii revine fiecărui intermediar, societate de administrare a investiţiilor în cazul răscumpărării de titluri departicipare la fondurile deschise de investiţii, sau plătitor de venit, după caz, la fiecare tranzacţie.

De asemenea, intermediarii au obligaţia menţionării câştigului/pierderii după fiecare tranzacţie pe formularul de confirmare a executării ordinelor, eliberat clienţilor, sau, după caz, pe un alt document întocmit în acest scop.

Conform proiectului menţionat, câştigul net /pierderea netă se determină la sfârşitul fiecărui trimestru ca diferenţă între câştigurile şi pierderile înregistrate cumulat de la începutul anului, ca urmare a tranzacţionării titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, sau a răscumpărării de titluri de participare, după caz.

Proiectul este în dezbatere până pe 22 septembrie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3291
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3406
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7890
Gram de aur (XAU)Gram de aur480.8399

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb