CNVM a retras autorizaţia "GM Invest"

C.P.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 17 ianuarie 2013

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a retras autorizaţia de funcţionare a "GM Invest", după ce casa de brokeraj fusese suspendată pe seama faptului că firma nu se mai încadra în prevederile legii privind piaţa de capital 297/2004.

Potrivit Comisiei, societatea de brokeraj are obligaţia de a păstra pentru o perioadă de cel puţin 5 ani, toate evidenţele şi înregistrările referitoare la serviciile şi activităţile de investiţii desfăşurate.

Printre motivele suspendării s-a numărat şi faptul că societatea nu a respectat termenul stabilit de CNVM, prin Ordonanţa 306/ 11.09.2012, pentru transmiterea documentaţiei complete pentru evaluarea societăţii "Positive Capstone" şi a acţionarului indirect Dorin Şomoiag, beneficiar al participaţiei de 90,26% din acţionariatul "GM Invest", deţinute în mod direct de "Comag Limited", potrivit CNVM.

În luna noiembrie, Comisia prelungise suspendarea intermediarului pentru ca acesta să poată întreprinde unele demersuri în vederea retragerii autorizaţiei de funcţionare, precum transmiterea adeverinţelor emise de entităţile pieţei de capital în care să menţioneze încheierea relaţiilor contractuale, retragerea accesului societăţii şi al agenţilor acesteia de la operaţiunile derulate în sistemele respective, dovada achitării datoriilor faţă de clienţi şi faţă de CNVM, precum şi dovada transferului valorilor mobiliare la depozitarul central sau în conturile indicate de clienţi.

CNVM mai suspendase şi exercitarea drepturilor de vot aferente acţiunilor deţinute în "GM Invest" de către societatea "Comag Limited". Acest lucru a venit pe seama faptului că societatea "Comag Limited" deţine 90,26% din titlurile "GM Invest".

Primul document care a suspendat exercitarea drepturilor de vot aferente acţiunilor deţinute de societatea "Comac Limited" în societatea "GM Invest", a fost Ordonanţa numărul 176/13.06.2012. Ordonanţa a prevăzut această măsură pentru o perioadă de maxim 90 de zile în care CNVM avea să evalueze acţionarul indirect al "GM Invest", Dorin Şomoiag.

Din cauza faptului că documentaţia necesară evaluării nu a fost transmisă, în luna septembrie, o altă ordonanţă (nr. 306/ 11.09.2012) a suspendat autorizaţia "GM Invest" pe o perioadă de 90 de zile.

"GM Invest" se număra printre participanţii pe piaţa de capital începând cu anul 1995.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb