Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) obligă emitenţii listaţi pe o piaţă reglementată să publice numele acţionarilor care le solică completarea ordinii de zi a Adunărilor Generale, în eventualitatea în care participaţiile lor reprezintă cel puţin 5% din capitalul social. Emitenţii sunt obligaţi să publice şi deţinerile pe care acţionarii res-pectivi le au în capitalul social.
Decizia arbitrului pieţei de capital vine în contextul în care mai multe societăţi lis-tate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-au confruntat cu solicitări de completare a ordinii de zi din partea acţionarilor, însă doar unele au informat piaţa despre identitatea acţionarilor care au trimis cererile respective, în timp ce altele au preferat să păstreze tăcerea.
Un exemplu recent este al Bursei de Valori Bucureşti care s-a confruntat săptămâna trecută cu mai multe cereri din partea unor acţionari pentru reducerea valorii nominale a titlurilor BVB de la 10 lei la 5 lei şi distribuirea diferenţei ca dividend extraordinar, dar şi pentru alegerea membrilor Consiliului de Administraţie prin metoda votului cumulativ.
Reprezentanţii BVB au informat investitorii despre primirea acestor solicitări, dar nu au pomenit nimic des-pre acţionarii care le-au trimis. În piaţă, au început să circule zvonuri că solicitarea pentru decapitalizarea Bursei ar fi venit din partea "Franklin Templeton" şi "Erste Asset Management". Conducerea "Franklin Templeton" a refuzat atunci să confirme sau să infirme zvonurile, mărginindu-se să declare că nu poate comenta "speculaţii de piaţă". De asemenea, surse din piaţă au menţionat că printre acţionarii care au cerut introducerea votului cumulativ la Adunarea Generală a Acţionarilor din 29 aprilie de la BVB se află casele de brokeraj "Elda Invest", "KBC Securities", "Unicredit CAIB", "Raiffeisen Capital Investment", "Finaco Securities", "Intervam", Interfinbrok şi "Equity Invest".
Conducerea BVB a decis că solicitările acestor acţionari vor fi discutate în cadrul unei şedinţe de CA în care administratorii BVB vor decide dacă vor convoca o AGA pentru supunerea lor la vot.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.04.2011, 10:06)
Iar scrie corupta De SC.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.04.2011, 10:07)
Sa vezi ce repede sterg mesajul baietii de la Busa. Impart malaiul.
2. fără titlu
(mesaj trimis de Black Swan în data de 23.04.2011, 13:41)
Stefania, inainte sa dai exemple, citeste cu atentie actul comisiei! Nu ai surprins corect ipoteza din norma ... si asta iti anuleaza 2/3 din articol.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.04.2011, 00:15)
cnvm de cacao...obliga pe toata lumea ca sa aiba ce scrie ziarele...de fapt emitetentilor li se rupe de cnvm....numai cei prosti pun botul