CODRUŢA KOVESI, DESPRE PRESUPUSA CERERE DE REŢINERE A ELENEI UDREA:  "Nu am cerut niciodată procurorilor să dispună anumite măsuri sau soluţii"

A.C.
Politică / 16 iulie 2017

Laura Codruţa Kovesi

Laura Codruţa Kovesi

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat că nu a cerut niciunui procuror din subordine să dea o anumită soluţie într-un dosar, după ce Mihaela Moraru Iorga, fost procuror DNA, a susţinut că i s-a cerut, printr-un intermediar, să o reţină pe Elena Udrea într-un dosar, deşi Camera Deputaţilor nu-şi dăduse avizul şi pentru arestarea acesteia, potrivit unor surse din presă.

Kovesi a arătat, citată de News.ro: "Nu am cerut niciodată procurorilor să dispună anumite măsuri sau soluţii. În ceea ce priveşte anumite măsuri preventive, nu vreau să particularizez cu un dosar sau un procuror, rolul meu ca procuror-şef intervine într-o unică situaţie, când se solicită un aviz pentru ridicarea imunităţii, dacă procurorul de caz consideră că se impune măsura reţinerii sau arestării prevenitive faţă de de un senator sau deputat. (...) Dar niciodată, niciodată, nu doar de când sunt procuror şef DNA, ci şi când am fost procuror general, nu am cerut unui procuror să propună o arestare preventivă sau să dea o anumită soluţie într-un dosar. Dacă făceam aşa ceva, în cei 10 ani cred că aş fi avut plângeri la CSM".

Despre revocarea din funcţii a procurorilor Mihaela Moraru şi Doru Ţuluş, Kovesi susţine că a dispus din luna martie o serie de verificări ale dosarelor repartizate celor doi magistraţi şi că în urma acestor controale a reieşit că cei doi trebuie revocaţi din funcţii, conform sursei citate.

Kovesi a mai precizat: "Din verificările făcute, am constatat că au fost încălcate anumite norme care impuneau revocarea celor doi procurori din fruntea DNA. Eu am dispus nişte controale în care au fost implicaţi cei doi procurori încă din martie şi înregistrarea din şedinţă a fost făcută la sfârşitul lunii martie. Procedura controlului, a dosarelor pe care el le are în lucru, nu se termină într-o zi sau două. Mai ales când e vorba de un procuror cu 100 de dosare, ca dna procuror", a mai precizat.

Cu referire la numărul achitărilor din instanţă şi a dosarelor retrimise la procurori, şefa DNA a mai arătat că statistica demonstrează că acestea nu diferă cu mult faţă de aceeaşi perioadă a anul trecut, multe dintre achitări fiind o consecinţă a deciziei Curţii Constituţionale care a modificat definiţia infracţiunii de abuz în serviciu.

"Anul trecut în primele luni ale anului au fost achitate 104 persoane, anul acesta 67 de persoane, dintre care 37 erau învinuite pentru abuz în serviciu...Restituiri de dosare avem acelaşi număr: 4 în primele şase luni ale anului trecut, 4 anul acesta", a completat Kovesi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb