Piaţa construcţiilor din România a început anul 2025 sub presiunea unor provocări semnificative, generate de creşterea costurilor materialelor, incertitudinea privind investiţiile publice şi noile măsuri fiscale care afectează forţa de muncă, potrivit unui comunicat transmis redacţiei de Colliers. Deşi sectorul a menţinut un nivel ridicat de activitate, scăderea de 4% înregistrată în 2024 faţă de anul record 2023 sugerează o posibilă încetinire. Preţurile materialelor de construcţii au revenit la nivelurile record din 2022, iar deficitul bugetar de aproape 9% din PIB ridică semne de întrebare asupra viitorului marilor proiecte finanţate din fonduri europene. Eliminarea scutirii de impozit pentru muncitorii din construcţii adaugă o presiune suplimentară asupra companiilor din domeniu, ceea ce ar putea genera noi creşteri de costuri în 2025.
"Piaţa construcţiilor din România a menţinut un nivel ridicat de activitate în 2024, deşi a înregistrat o scădere de 4% faţă de anul record anterior, conform datelor Institutului Naţional de Statistică. Comparativ cu 2018, volumul lucrărilor a fost cu 78% mai mare, ceea ce reflectă o creştere semnificativă a industriei. Această evoluţie a fost susţinută de investiţiile publice de amploare şi de un sector privat stabil, însă ritmul de dezvoltare variază în funcţie de segment. Totuşi, dependenţa acestor investiţii de fondurile europene, care presupun respectarea unui calendar strict de reforme post-pandemie, precum şi un deficit bugetar ridicat ridică semne de întrebare asupra viitorului marilor proiecte de infrastructură. Reducerea cheltuielilor devine inevitabilă, ceea ce ar putea duce la încetinirea investiţiilor publice şi la o reaşezare a priorităţilor în sector", explică Alexandru Atanasiu, Board Member & Head of Construction Services în cadrul Colliers.
În 2024, România a livrat aproximativ 200 de kilometri de drumuri rapide, crescând reţeaua naţională de autostrăzi la circa 1.200 de kilometri, un progres considerabil faţă de media anuală de 35 de kilometri înregistrată în ultimul deceniu. În prezent, peste 600 de kilometri de autostradă sunt în construcţie, alături de proiecte majore în domeniile feroviar şi sanitar. Pe segmentul privat, potenţialul de creştere rămâne ridicat, în condiţiile în care piaţa imobiliară din România este mai puţin dezvoltată decât în alte ţări din Europa Centrală şi de Est, iar diferenţa faţă de Europa de Vest este şi mai mare.
Totuşi, contextul economic actual îi determină pe dezvoltatori să fie mai prudenţi, iar provocările diferă în funcţie de segment. În sectorul rezidenţial, incertitudinea şi blocajele administrative au dus la suspendarea unor proiecte. Dezvoltatorii industriali sunt, de asemenea, mai rezervaţi, pe fondul încetinirii economiei europene. Pe de altă parte, segmentul de retail continuă să se extindă, cu proiecte mari planificate pentru următorii ani. Consultanţii Colliers subliniază că acesta este singurul sector imobiliar care pare să accelereze semnificativ, după o perioadă de creştere constantă.
"După ce preţurile materialelor de construcţii au scăzut în 2023 faţă de maximele din 2021-2022, părea că piaţa se stabilizează. Însă această tendinţă s-a inversat, din cauza tensiunilor geopolitice globale, care menţin incertitudinea pe pieţele internaţionale. În unele aspecte, situaţia este chiar mai imprevizibilă decât în perioada post-pandemică, când criza de aprovizionare a dus la scumpiri masive. Indicele Bursei Metalelor din Londra, care urmăreşte preţurile aluminiului, cuprului şi zincului, a crescut cu aproape 12% în ultimul an, iar cuprul a atins un nou record în 2024. Datele Institutului Naţional de Statistică arată că scăderea preţurilor materialelor de construcţii din 2023 a fost anulată, iar costurile au revenit la nivelurile record din 2022. Într-un moment în care dezvoltatorii întâmpină dificultăţi în transferarea acestor costuri către clienţi şi chiriaşi, această tendinţă ar putea deveni o problemă serioasă în 2025. Dacă tensiunile geopolitice persistă şi apar noi conflicte comerciale între marile economii, preţurile ar putea continua să crească", explică Silviu Pop, Director CEE & Romania Research la Colliers, se transmite în comunicat.
Un alt factor care a menţinut costurile ridicate în construcţii a fost deficitul de forţă de muncă. Faţă de perioada pre-pandemică, numărul total de angajaţi din economie a crescut cu doar 3%, în timp ce sectorul construcţiilor a înregistrat o creştere de 14%. Această evoluţie a fost susţinută de salariile competitive, care, ajustate la costul vieţii, au devenit comparabile cu cele din Europa de Vest. Consultanţii Colliers estimează că în 2025 această dinamică s-ar putea schimba, pe fondul eliminării scutirii de impozit pe venit pentru muncitorii din construcţii. Într-un context în care retenţia angajaţilor este deja o provocare, companiile din domeniu trebuie să suporte costuri suplimentare, ceea ce va duce, cel mai probabil, la noi creşteri de preţuri.
"Sectorul construcţiilor din România traversează o perioadă de transformare accelerată, influenţată de schimbări economice şi fiscale semnificative. Pe de o parte, investiţiile în infrastructură şi expansiunea pieţei imobiliare creează oportunităţi importante. Pe de altă parte, dezvoltatorii şi investitorii trebuie să facă faţă unui cadru legislativ tot mai complex. Pentru a asigura sustenabilitatea şi profitabilitatea proiectelor, este esenţială o adaptare rapidă la noile reglementări fiscale, inclusiv impactul taxei de poluare CBAM aplicate materialelor de construcţie importate şi modificările privind deducerea TVA", explică Alex Milcev, Tax & Law Services Leader în cadrul EY România şi Moldova.
În acest context, 2025 se conturează ca un an de tranziţie pentru piaţa construcţiilor din România, marcat de ajustări atât în sectorul public, cât şi în cel privat. Creşterea costurilor, incertitudinile legate de investiţiile publice şi presiunile fiscale vor obliga jucătorii din industrie să îşi adapteze planurile şi să găsească soluţii pentru menţinerea stabilităţii operaţionale. Pe termen lung, ritmul dezvoltării va depinde de capacitatea pieţei de a gestiona aceste provocări şi de evoluţia factorilor externi, precum finanţarea europeană şi climatul geopolitic. În acest peisaj economic complex, flexibilitatea şi eficienţa în alocarea resurselor vor fi esenţiale pentru susţinerea creşterii pe termen lung a sectorului construcţiilor.