COMĂNESCU:  "România acordă o importanţă specială intensificării legăturilor economice şi comerciale cu Indonezia"

Laura Boico
Politică / 12 octombrie 2016

Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, s-a întâlnit astăzi cu omologul său indonezian, Retno L. P. Marsudi, context în care a punctat importanţa specială acordată de România intensificării legăturilor economice şi comerciale dintre cele două ţări, potrivit unui comunicat al MAE remis redacţiei.

În cadrul întrevederii a fost evidenţiat şi obiectivul comun al intensificării dialogului politic bilateral, ca instrument eficient de stimulare a colaborării în toate domeniile.

De asemenea, a fost convenită relansarea cooperării economice şi comerciale prin reluarea lucrărilor Comisiei mixte, precum şi înfiinţarea unor consilii sau forumuri ale oamenilor de afaceri din cele două ţări.

Cei doi demnitari au salutat semnarea Memorandumului de înţelegere dintre Camerele de Comerţ naţionale din România şi Indonezia, a cărui implementare are capacitatea de a genera valoare adăugată eforturilor de dezvoltare a relaţiilor economice bilaterale. De asemenea, au exprimat satisfacţie pentru consolidarea cadrului juridic bilateral prin intrarea în vigoare, la 7 octombrie, a Acordului bilateral privind cooperarea în prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate transfrontaliere, terorismului şi altor infracţiuni internaţionale - domeniu de colaborare extrem de important în contextul actualelor provocări la adresa securităţii internaţionale.

Cei doi miniştri au reliefat interesul pentru intensificarea colaborării bilaterale în sfera educaţiei, ştiinţei şi culturii, inclusiv prin extinderea sau actualizarea cadrului juridic bilateral în aceste domenii.

Miniştrii au făcut un schimb de opinii privind evoluţiile de pe scena internaţională, punând accent pe relevanţa deosebită a cooperării internaţionale în identificarea şi implementarea de soluţii eficiente la probleme majore, precum terorismul sau migraţia.

Ministrul Lazăr Comănescu a adresat omologului indonezian invitaţia de efectua o vizită în România, invitaţie care a fost acceptată.

Lazăr Comănescu efectuează în perioada 11 - 14 octombrie un turneu diplomatic în Asia, care include vizita oficială în Republica Indonezia şi participarea, ca şef al delegaţiei României, la cea de 21-a reuniune ministerială Uniunea Europeană - Asociaţia Naţiunilor Sud-Est Asiatice (UE-ASEAN), desfăşurată la Bangkok.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb