COMISARUL GUNTHER OETTINGER:  "România are nevoie de două decenii pentru ca PIB-ul său să se apropie de media europeană"

Andrei Stan
Macroeconomie / 26 octombrie 2017

Gunther Oettinger (Sursa foto: Facebook)

Gunther Oettinger (Sursa foto: Facebook)

România are nevoie de aproape două decenii pentru ca Produsul Intern Brut (PIB) să se apropie de media statelor din Uniunea Europeană (UE), a declarat astăzi comisarul european Gunther Oettinger, responsabil pentru buget şi resurse umane, în cadrul conferinţei cu tema "10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană", care a avut loc la Banca Naţională a României (BNR), la care au participat şi preşedintele României, Klaus Iohannis, şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

"România trebuie să aibă răbdare, toţi trebuie să avem. Evoluţia către un PIB care să se apropie de media europeană va mai dura două decenii", a declarat Oettinger, potrivit news.ro.

Comisarul a subliniat că ţara a înregistrat o creştere economică demnă de invidiat în ultimul an, o dinamică şi o dimensiune regională care au făcut ca statele vecine să vadă un model în România.

Oettinger a mai afirmat: "România a profitat de fondurile europene puse la dispoziţie de UE pentru infrastructură, a absorbit multe fonduri, dar nu suficiente. De aceea, eu lupt pentru stabilizarea şi continuarea programelor de coeziune în următorii ani".

El a atras atenţia că trebuie luate măsuri, în special în zona de finanţare a inovării şi cercetării, ca fracturile existente acum în Europa să nu se adâncească. Oficialul a spus: "Este important ca aceste fracturi deja vizibile să nu devină mai adânci. (...) Vreau să acopăr găurile din bugetul comun, nu vreau să tai din acest buget. Nu vreau sa avem cetăţeni şi state membre de clasa a doua. Trebuie să le ajutam şi să evităm să avem două clase".

Comisarul a atras atenţia că valori europene precum independenţa justiţiei şi libertatea de mişcare au acum duşmani, în contextul atacurilor teroriste din ultimii ani.

Oettinger a declarat: "Trebuie să vedem ce Europă vrem să avem în următorii ani. Există noi misiuni pe care le avem în prezent de îndeplinit şi care în urmă cu cinci ani nu aveau amploarea de acum: protecţia graniţelor, securitatea, apărarea, protecţia mediului, lupta împotriva terorismului".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb