COMISIA EUROPEANĂ A APROBAT 254 milioane euro pentru sistemul de termoficare din Bucureşti

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Politică / 24 februarie 2021

254 milioane euro pentru sistemul de termoficare din Bucureşti

Reabilitarea şi modernizarea sistemului de termoficare din Capitală nu mai pare o utopie după ce, ieri, Comisia Europeană a aprobat solicitarea făcută în acest sens de Guvern.

Vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Margrethe Vestager, responsabilă cu politica în domeniul concurenţei, a declarat: "Această măsură de ajutor în valoare de 254 de milioane euro, finanţată prin intermediul fondurilor structurale ale UE, va ajuta România să îşi atingă obiectivele în materie de eficienţă energetică şi va contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi de alţi poluanţi, fără a denatura în mod nejustificat concurenţa."

Guvernul a prezentat Comisiei planul de acordare a unui ajutor public în valoare de aproximativ 254 de milioane euro (1,2 miliarde lei) pentru reabilitarea reţelei de distribuţie (în special a conductelor prin care apa caldă ajunge în principalele puncte de distribuţie) a sistemului de termoficare din zona urbană Bucureşti. Sprijinul preconizat va fi acordat sub forma unui grant direct finanţat din fondurile structurale ale UE gestionate de ţara noastră.

Ca mărime, sistemul de termoficare din Bucureşti este primul din Uniunea Europeană şi al doilea din lume, deservind 1,2 milioane de locuitori prin circa 940 km de conducte termice pentru sistemul de transport şi 2 800 km de conducte pentru sistemul de distribuţie. Reabilitarea sistemului de termoficare a municipiului Bucureşti va consta în înlocuirea unor secţiuni ale principalelor conducte de transport a apei calde, reprezentând aproximativ 10% din lungimea totală a reţelei. Această investiţie va reduce pierderile de căldură şi de apă, precum şi alte tipuri de pierderi, generând costuri mai mici de întreţinere a reţelei. Prin urmare, măsura va contribui la economii de energie şi la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi de alţi poluanţi.

După cum au demonstrat autorităţile române, în pofida reducerii cu aproximativ 10% a costurilor de exploatare, funcţionarea generală a sistemului de termoficare nu va genera venituri suficiente pentru a acoperi costul aferent acestor investiţii. Prin urmare, fără sprijin public, proiectul nu ar fi viabil din punct de vedere financiar. Pentru a acoperi deficitul de finanţare al proiectului a fost necesară aprobarea acestui grant din fondurile structurale ale UE.

Normele europene în domeniul ajutoarelor de stat permit statelor membre să acorde sprijin pentru instalaţiile de producţie şi reţelele de distribuţie a energiei termice, sub rezerva îndeplinirii anumitor condiţii stabilite în Orientările Comisiei din 2014 privind ajutoarele de stat pentru protecţia mediului şi energie. În special, orientările prevăd că, pentru a fi considerate compatibile cu normele europene privind ajutoarele de stat, proiectele trebuie să îndeplinească criteriile legate de asigurarea "încălzirii centralizate eficiente" stabilite în Directiva privind eficienţa energetică.

Întrucât căldura introdusă în sistem provine în proporţie de aproximativ 80% din instalaţii de cogenerare, Comisia a constatat că sistemul de termoficare din Bucureşti este un sistem eficient de termoficare şi răcire centralizată, astfel cum este definit acest concept în Directiva privind eficienţa energetică. De asemenea, Comisia a constatat că măsura este necesară - întrucât proiectul nu ar putea fi realizat fără sprijin public - şi proporţională - deoarece proiectul va oferi o rată de rentabilitate rezonabilă. Pe această bază, Comisia a concluzionat că măsura nu denaturează concurenţa şi este conformă cu normele UE privind ajutoarele de stat, în special datorită reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră şi de alţi poluanţi şi a îmbunătăţirii eficienţei energetice a sistemului de termoficare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb