Comisia Europeană adoptă măsuri pentru sprjinirea populaţiei, în criza preţurilor din energie

G.B
Internaţional / 13 octombrie 2021

Comisia Europeană adoptă măsuri pentru sprjinirea populaţiei, în criza preţurilor din energie

Comisia Europeană a adoptat astăzi măsurile pentru sprjinirea populaţiei, în criza preţurilor din energie. Documentul include un set de măsuri pe care UE şi statele sale membre le pot lua pentru a aborda impactul imediat al creşterii preţurilor şi pentru a ne consolida în continuare rezilienţa la şocuri viitoare. Printre măsurile naţionale pe termen scurt se numără sprijinul de urgenţă pentru venituri acordat consumatorilor casnici, ajutoare de stat pentru întreprinderi şi reduceri specifice în materie de taxe şi impozite, potrivit Hotnews.

Comisia va sprijini, de asemenea, investiţiile în energia din surse regenerabile şi în eficienţa energetică; va examina posibilele măsuri privind stocarea energiei şi achiziţionarea de rezerve de gaze naturale şi va evalua actuala organizare a pieţei energiei electrice.

"Creşterea preţurilor din energie la nivel mondial reprezintă o preocupare serioasă pentru UE. Pe măsură ce ieşim din pandemie şi economiile încep să se redreseze, este important să îi protejăm pe consumatorii vulnerabili şi să sprijinim societăţile comerciale europene. Comisia ajută statele membre să ia măsuri imediate pentru a reduce impactul acestei creşteri asupra gospodăriilor şi a întreprinderilor în această iarnă. În acelaşi timp, identificăm alte măsuri pe termen mediu pentru a ne asigura că sistemul nostru energetic este mai rezilient şi mai flexibil pentru a face faţă eventualelor volatilităţi cu care ne-am putea confrunta în viitor, pe parcursul tranziţiei. Situaţia actuală este excepţională, iar piaţa internă a energiei a funcţionat bine în ultimii 20 de ani. Însă trebuie să fim siguri că va continua să funcţioneze şi în viitor, transformând în realitate ţintele Pactul verde european, consolidându-ne independenţa energetică şi îndeplinind obiectivele pe care ni le-am fixat în materie de climă", a declarat comisarul european pentru energie Kadri Simson, cu ocazia prezentării setului de măsuri.

Creşterea actuală a preţurilor necesită un răspuns rapid şi coordonat. Cadrul juridic existent prevede că UE şi statele sale membre pot să ia măsuri pentru a aborda impactul imediat asupra consumatorilor şi a întreprinderilor.

Ar trebui să se acorde prioritate măsurilor specifice care pot atenua rapid impactul pe care îl are creşterea preţurilor asupra consumatorilor vulnerabili şi a întreprinderilor mici. Aceste măsuri ar trebui să poată fi ajustate cu uşurinţă în primăvară, când se preconizează că situaţia se va stabiliza. Nu ar trebui ca tranziţia pe termen lung şi investiţiile în surse de energie mai curate să aibă de suferit.

Măsuri imediate de protecţie a consumatorilor şi a întreprinderilor:

-acordarea de sprijin de urgenţă pentru venit consumatorilor afectaţi de sărăcia energetică, de exemplu prin bonuri valorice sau plata parţială a facturilor, care pot fi acoperite din veniturile EU ETS;

-autorizarea reportării temporare a scadenţei facturilor;

-luarea unor măsuri de protecţie pentru evitarea deconectării de la reţea;

-prevederea unor reduceri temporare şi specifice ale nivelurilor taxelor şi impozitelor pentru gospodăriile vulnerabile;

-acordarea de ajutoare întreprinderilor sau industriilor, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat;

-consolidarea razei de acţiune internaţionale în domeniul energiei pentru a asigura transparenţa, lichiditatea şi flexibilitatea pieţelor internaţionale;

-investigarea eventualelor comportamente anticoncurenţiale pe piaţa energiei şi însărcinarea Autorităţii Europene pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA) să consolideze în continuare monitorizarea evoluţiilor de pe piaţa carbonului;

-facilitarea unui acces mai larg la contractele de achiziţie de energie din surse regenerabile şi sprijinirea acestora prin măsuri de însoţire.

Tranziţia către o energie curată este cea mai bună garanţie împotriva şocurilor asupra preţurilor în viitor şi trebuie accelerată. UE va continua să dezvolte un sistem energetic eficient, cu o pondere ridicată a energiei din surse regenerabile. Deşi sursele regenerabile de energie, care sunt mai ieftine, joacă un rol din ce în ce mai important în mixul energetic general, alte surse de energie, inclusiv gazele naturale, sunt încă necesare atunci când cererea este mai mare. În modul actual de organizare a pieţei, atunci când se folosesc gazele naturale, preţul acestora încă determină preţul total al energiei electrice, deoarece toţi producătorii primesc acelaşi preţ pentru acelaşi produs - energia electrică - atunci când aceasta intră în reţea. Există un consens general cu privire la faptul că modelul actual de tarifare marginală este cel mai eficient, dar este necesară o analiză suplimentară. Criza a atras atenţia şi asupra importanţei stocării pentru funcţionarea pieţei gazelor naturale din UE. În prezent, UE dispune de o capacitate de stocare de peste 20 % din consumul său anual de gaze, dar nu toate statele membre au instalaţii de stocare, iar utilizarea acestor instalaţii şi obligaţiile de a menţine stocuri variază de la un stat membru la altul.

Măsuri pe termen mediu pentru un sistem energetic decarbonizat şi rezilient:

-intensificarea investiţiilor în energia din surse regenerabile, în renovări şi în eficienţa energetică şi eficientizarea licitaţiilor pentru sursele regenerabile de energie şi a procedurilor de acordare de licenţe şi autorizaţii;

-dezvoltarea capacităţii de stocare a energiei pentru a sprijini creşterea ponderii surselor regenerabile de energie, care este tot mai mare, inclusiv a bateriilor şi a hidrogenului;

-însărcinarea organismelor europene de reglementare în domeniul energiei (ACER) să analizeze avantajele şi dezavantajele organizării actuale a pieţei energiei electrice şi să propună, dacă va fi cazul, recomandări Comisiei;

-o eventuală revizuire a Regulamentului privind securitatea aprovizionării pentru a asigura o utilizare şi o funcţionare mai bune a stocurilor de gaze în Europa;

-analizarea beneficiilor potenţiale ale unui sistem voluntar de achiziţionare în comun de către statele membre a unor stocuri de gaze naturale;

-înfiinţarea unor noi grupuri regionale transfrontaliere în domeniul gazelor naturale care să analizeze riscurile din acest sector şi să ofere consiliere statelor membre cu privire la elaborarea planurilor lor naţionale de acţiune preventivă şi de urgenţă;

-consolidarea rolului consumatorilor pe piaţa energiei, oferindu-le posibilitatea de a-şi alege şi de a-şi schimba furnizorul, de a-şi genera propria energie electrică şi de a constitui comunităţi energetice.

Măsurile preconizate vor oferi un răspuns prompt la creşterea preţurilor din energie cu care ne confruntăm în prezent, care este consecinţa unei situaţii excepţionale la nivel mondial. Acestea vor contribui la asigurarea unei tranziţii energetice accesibile ca preţ, juste şi durabile pentru Europa, precum şi la o mai mare independenţă energetică. Investiţiile în energia din surse regenerabile şi în eficienţa energetică nu numai că vor reduce dependenţa de combustibilii fosili importaţi, dar vor oferi şi preţuri angro mai accesibile la energie, care să fie mai reziliente la problemele globale în materie de aprovizionare. Tranziţia către o energie curată este cea mai bună asigurare împotriva şocurilor viitoare asupra preţurilor, cum este cel cu care ne confruntăm în prezent, şi trebuie accelerată, inclusiv din motive climatice.

UE, ca multe alte regiuni ale lumii, se confruntă în prezent cu o creştere vertiginoasă a preţurilor din energie. Acest lucru este determinat în principal de creşterea cererii de energie la nivel mondial, în special de gaze naturale, deoarece s-a accelerat procesul de redresare economică de după perioada de vârf a pandemiei de COVID-19. Şi preţul fixat la nivel european pentru emisiile de carbon a crescut brusc în 2021, dar într-o măsură mult mai mică decât preţul gazelor naturale. Impactul creşterii preţului gazelor naturale asupra preţului energiei electrice este de nouă ori mai mare decât impactul creşterii preţului emisiilor de carbon.

Comisia s-a consultat pe larg cu privire la care ar fi răspunsul adecvat la situaţia actuală şi a participat la dezbateri pe această temă cu deputaţi din Parlamentul European şi cu miniştri în cadrul Consiliului Uniunii Europene, iniţiind în acelaşi timp un dialog pe acest subiect cu industria şi furnizorii internaţionali de energie. Unele state membre au anunţat deja măsuri naţionale de atenuare a creşterii preţurilor, dar altele aşteaptă de la Comisie orientări cu privire la măsurile pe care le pot lua. Unii parteneri internaţionali au indicat deja că au în plan să suplimenteze livrările de energie către Europa.

Setul de măsuri prezentat astăzi permite un răspuns coordonat pentru a proteja persoanele cele mai expuse riscurilor. Acesta este atent conceput pentru a răspunde nevoilor pe termen scurt de reducere a costurilor energiei pentru gospodării şi întreprinderi, fără a afecta piaţa internă a energiei din UE sau tranziţia verde pe termen mediu.

Comisarul Simson le va prezenta comunicarea şi setul de măsuri deputaţilor din Parlamentul European la 14 octombrie, iar miniştrilor energiei - la 18 octombrie. Liderii europeni urmează apoi să discute despre preţurile energiei în cadrul viitorului Consiliu European din 21-22 octombrie. Comunicarea reprezintă contribuţia Comisiei la dezbaterea în curs la care participă factorii de decizie din UE. Comisia va continua dialogul cu administraţiile naţionale, cu industria, cu grupurile de consumatori şi cu partenerii internaţionali pe această temă importantă şi este pregătită să răspundă oricăror solicitări suplimentare din partea statelor membre.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. nimic despre plafonarea pretului, cum bat campii socialistii!

    Puneti-le un pret fix, netranzactionabil pe burse.

    Faceti un plan cincinal sau decenal al pretului, ca sa stie toata lumea la ce sa se astepte.

    A ajuns certificatul de carbon sa coste enorm in pretul energiei electrice. 

    1. Excelenta opinie. Si puneti un pret decent pe certificatele CO2 ca sa nu distrugem sursele clasice de productie a energiei inainte sa stim daca sursele regenerabile pot sa acopere cererea si cand nu bate vantul.

      Stiu ca Germania are o mare pasiune pentru ecologie si sparanghel, dar hai sa nu fim tampiti si sa salvam lumea pe spatele cetateanului european. Mai discutati si cu cei din Asia poate o lasa si ei mai moale cu carbunele. Frau Merkel, sa stiti ca emisiile alea de CO2 din Asia nu se opresc la Zidul Berlinului... a devenit cam scumpa nebunia ecologista din EU.

      Si ar fi frumos ca Germania sa-si inchida urgent centralele pe carbune, sa limiteze viteza pe autobahn la 120 km/h si sa-i invete pe nemti ca nu este ecologic sa-ti aerisesti iarna casa timp de 6 ore pe zi. Degeaba aveti cele mai bune izolatii la case si cele mai performante termopane daca aerisiti casele alea pana ingheata peretii interiori... :)  

      Da, dar decontul nebuniei il platim noi. Nu ne intereseaza sa platim tot salariul pe facturile de la energie si gaz, tu care ai fost independent energetic, ai ramas la mana altor tari. Ce ne spun tradatorii nostri ca energia costa, cand mergeau companiile noastre au tinut pretul jos de le-au dus in faliment. Acum platiti fraierilor de romania ati distrus tot si acum stati la mila UE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb