Comisia Europeană cere măsuri naţionale pentru sprijinirea redresării

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 14 mai 2015

Comisia Europeană a adoptat, ieri, recomandările de politică economică specifice fiecărei ţări, pentru 2015 şi 2016, lansând un apel pentru luarea de măsuri la nivel naţional în vederea creării de locuri de muncă şi stimularea creşterii.

Vicepreşedintele Comisiei Europene pentru euro şi dialog social, Valdis Dombrovskis, a declarat: "Consolidarea redresării economice a Europei necesită mai multe eforturi decisive în materie de politici. Multe state membre se confruntă cu provocări, cum sunt nivelul ridicat al datoriei publice şi private, productivitatea redusă şi lipsa investiţiilor, care duc la o rată ridicată a şomajului şi la înrăutăţirea condiţiilor sociale. Recomandările specifice fiecărei ţări privesc depăşirea acestor provocări".

La rândul său, comisarul european pentru afaceri economice şi financiare, Pierre Moscovici, a spus: "Invităm statele membre să se asigure că redresarea economică este mai mult decât un fenomen sezonier (...) Ne-am stabilit ca priorităţi economice stimularea investiţiilor, sprijinirea reformelor structurale şi asigurarea continuării politicilor bugetare responsabile".

Recomandările UE se referă, prioritar, la stimularea investiţiilor pentru sprijinirea creşterii viitoare şi realizarea de reforme structurale pe pieţele produselor, serviciilor şi forţei de muncă.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Ai auzit d-le prim ministru Ponta de ce trebuie mata defapt sa te ocupi:

    -Creierea de locuri de munca si stimularea cresterii. Din cele 1 milion de locuri de munca cate ati promis... cate s-au realizat """ Preconizati ca pana la sfarsitul mandatului le ve-ti face ??? Daca nu ,onorabil un om cu moralitate si caracter ISI DA DEMISIA. ..Nu????. 

    Ai auzit d-le prim ministru Ponta de ce trebuie mata defapt sa te ocupi:

    -Creierea de locuri de munca si stimularea cresterii. Din cele 1 milion de locuri de munca cate ati promis... cate s-au realizat """ Preconizati ca pana la sfarsitul mandatului le ve-ti face ??? Daca nu ,onorabil un om cu moralitate si caracter ISI DA DEMISIA. ..Nu????. 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb