Comisia juridică din Senat a adoptat în unanimitate raport pozitiv pentru proiectul Legii de aprobare a OUG 14/2017

Ziarul BURSA #Politică / 14 februarie 2017

Preşedintele Comisiei juridice, senatorul PSD Şerban Nicolae, a cerut reprezentantei Ministerului Public să părăsească şedinţa

Senatorii au adoptat ieri, în unanimitate, proiectul de Lege de aprobare a OUG 14/2017 prin care a fost abrogată controversata OUG 13/2017. Şedinţa a fost marcată de mai multe dueluri verbale, întrucât preşedintele Comisiei juridice, Şerban Nicolae (PSD) i-a cerut reprezentantei Ministerului Public să plece de la şedinţa comisiei întrucât nu a fost invitată.

Raportul favorabil a fost dat cu unanimitate de voturi. Textul propriu-zis al OUG 14 a suferit o singură modificare. Astfel, a fost eliminat din textul ordonanţei modificarea articolului 25 din Codul de Procedură Penală, la propunerea USR. Proiectul de aprobare a ordonanţei va ajunge, astăzi, în şedinţa de plen a Senatului

În cadrul dezbaterilor a apărut un moment mai tensionat în care preşedintele Comisiei juridice, senatorul PSD Şerban Nicolae, a cerut reprezentantei Ministerului Public să părăsească şedinţa întrucât nu a fost invitată şi nici nu a ajuns la comisie o adresă referitoare la prezenţa sa.

OUG de abrogare a Ordonanţei de Urgenţă 13, privind modificarea Codurilor penale, a introdus o măsură pentru punerea în acord a legii cu o decizie a Curţii, care solicita eliminarea unei prevederi, care este însă menţinută în Codul de procedură penală, fiind eliminată litera imediat următoare, care nu are probleme de constituţionalitate, potrivit News.ro.

Eroarea se referă la articolul 25 al Codului de procedură penală. Articolul spune că, în caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă. Procesul penal poate fi încheiat în mai multe feluri, care sunt explicitate în articolul 16, la litera f a acestui articol, sunt incluse şi "amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică" sau radierea persoanei juridice.

În cadrul unui proces, a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, în urma căreia CCR a decis, în 2016, că lăsarea ca nesoluţionată a acţiunii civile este neconstituţională în cazul în care încetarea procesului penal a intervenit ca urmare a prescripţiei. Cu alte cuvinte, prescripţia unei fapte penale nu justifică încheierea acţiunii civile împotriva pârâtului.

"Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 9.552/197/2014 şi constată că dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte lăsarea ca nesoluţionată a acţiunii civile de către instanţa penală, în cazul încetării procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale", se arată în decizia CCR.

Astfel, trebuia din articolul 25 eliminată referinţa la articolul 16, alin. 1, litera f). OUG de abrogare a Ordonanţei de Urgenţă numărul 13 elimină însă un articol constituţional, respectiv litera g), imediat următoare literei f) în textul original. Se elimină astfel încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părţilor. În vigoare ar fi fost un articol al Codului de procedură penală declarat neconstituţional.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb