Comisia parlamentară SRI ar putea investiga acuzaţiile privind centrele de detenţie CIA

Ziarul BURSA #Politică / 8 decembrie 2005

Comisia parlamentară privind controlul activităţii Serviciului Român de Informaţii (SRI) ar putea fi însărcinată cu anchetarea acuzaţiilor referitoa-re la existenţa unor centre de detenţie secrete ale CIA în România, în cazul în care legis-lativul va accepta propunerea formulată în acest sens de liderii grupurilor parlamentare.

Aceştia s-au întrunit ieri şi au făcut propunerea considerînd că hotărîrea Birourilor Permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor cu privire la înfiinţarea unei comisii speciale de anchetă este ilegală. Conducerile celor două camere ale Parlamentului au stabilit, marţi, să ceară comisiilor de apărare din Camera Deputaţilor şi Senat să facă propuneri pentru înfiinţarea unei comisii speciale care să investigheze acuzaţiile privind existenţa în România a unor centre de detenţie ale CIA şi survolul sau escalele avioanelor americane pe teritoriul ţării noastre.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb