Comisia propune noi norme pentru recunoaşterea reciprocă a filiaţiei între statele membre

G.D.
Politică / 7 decembrie 2022

Comisia propune noi norme pentru recunoaşterea reciprocă a filiaţiei între statele membre

Comisia Europeană a adoptat astăzi, 7 decembrie, o propunere de regulament care vizează armonizarea la nivelul UE a normelor de drept internaţional privat referitoare la filiaţie, conform unui comunicat al Comisiei Europene.

Potrivit sursei citate, propunerea se axează pe interesul superior al copilului şi pe drepturile acestuia. Ea va oferi claritate juridică pentru toate tipurile de familii care se află într-o situaţie transfrontalieră pe teritoriul UE, fie pentru că se deplasează dintr-un stat membru în altul pentru a călători sau a se stabili acolo, fie pentru că au membri de familie sau proprietăţi într-un alt stat membru. Unul dintre aspectele-cheie ale propunerii este faptul că filiaţia stabilită într-un stat membru al UE ar trebui să fie recunoscută în toate celelalte state membre, fără să se urmeze o procedură specială în acest sens.

Dreptul Uniunii, astfel cum a fost interpretat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în special în ceea ce priveşte libera circulaţie, prevede deja că filiaţia stabilită într-un stat membru ar trebui să fie recunoscută în toate celelalte state membre în anumite scopuri: pentru intrarea pe teritoriu, dreptul de şedere şi nediscriminarea resortisanţilor. Totuşi, acest lucru nu este valabil şi în cazul drepturilor care decurg din dreptul naţional.

Propunerea de astăzi le oferă copiilor aflaţi în situaţii transfrontaliere posibilitatea de a beneficia de drepturile care decurg din relaţia de filiaţie în temeiul legislaţiei naţionale, în chestiuni precum succesiunea, întreţinerea, încredinţarea sau dreptul părinţilor de a acţiona în calitate de reprezentanţi legali ai copilului (în chestiuni legate de şcolarizare sau de sănătate), subliniaz[ sursa citată.

În prezent, dispoziţiile din legislaţiile naţionale referitoare la competenţă, legea aplicabilă şi recunoaşterea filiaţiei variază de la un stat membru la altul, ceea ce ar putea crea obstacole juridice pentru familiile care se află într-o situaţie transfrontalieră. Uneori, familiile trebuie să iniţieze proceduri administrative sau chiar judiciare în vederea recunoaşterii filiaţiei, care sunt costisitoare şi îndelungate şi ale căror rezultate nu sunt întotdeauna sigure. Propunerea vizează aşadar să protejeze drepturile fundamentale ale copiilor, să ofere securitate juridică familiilor şi să reducă costurile juridice şi sarcina juridică pentru familii şi pentru sistemele administrative şi judiciare ale statelor membre.

Printre principalele elemente ale propunerii se numără:

Stabilirea competenţei: propunerea stabileşte instanţele din statele membre care sunt competente în materie de filiaţie, având în vedere interesul superior al copilului;

Stabilirea legii aplicabile: ca regulă generală, legea aplicabilă stabilirii filiaţiei ar trebui să fie legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită persoana care dă naştere unui copil. În cazul în care, prin aplicarea normei respective, se stabileşte filiaţia doar în raport cu unul dintre părinţi, soluţiile alternative asigură posibilitatea stabilirii filiaţiei în raport cu ambii părinţi;

Norme privind recunoaşterea filiaţiei: propunerea prevede recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti şi a actelor autentice care stabilesc filiaţia sau furnizează dovezi ale stabilirii filiaţiei. Ca regulă generală, filiaţia stabilită într-un stat membru ar trebui recunoscută în toate celelalte state membre, fără să se urmeze o procedură specială în acest sens;

Crearea unui certificat european voluntar de filiaţie: copiii (sau reprezentanţii lor legali) pot solicita un astfel de certificat din partea statului membru care a stabilit filiaţia şi pot alege să îl utilizeze pentru a dovedi relaţia de filiaţie în toate celelalte state membre. Comisia propune un model armonizat, comun pentru întreaga UE. Utilizarea certificatului ar urma să fie opţională pentru familii, dar acestea au dreptul să îl solicite şi să obţină ca acesta să fie acceptat pe întreg teritoriul UE.

Propunerea va completa alte norme de drept internaţional privat ale UE, în domenii precum succesiunea. Ea nu armonizează dreptul material al familiei, care rămâne de competenţa statelor membre.

Propunerea Comisiei trebuie să fie adoptată în unanimitate de către Consiliu, după consultarea Parlamentului European. După cinci ani de la intrarea în vigoare a regulamentului, Comisia va evalua aplicarea acestuia de către statele membre şi poate propune modificări, se menţionează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb