Comitetul Comun de Dezvoltare (CCD) al pieţei de capital a decis, în şedinţa din această săptămînă, să retransmită către CNVM solicitarea organizării unei întîlniri avînd ca temă centrală de discuţie clarificarea unor aspecte privind regimul juridic aplicabil operaţiunilor de pe piaţa de capital, ca efect al modificărilor aduse de noile reglementări în materie, avînd în vedere că se apropie termenul la care intră în vigoare noua lege a pieţei de capital - 29 iulie. Totodată, CCD vrea să abordeze şi alte teme importante pentru piaţă, respectiv înserierea şi numerotarea acţiunilor, proiectul de Regulament al CNVM privind adecvarea capitalului societăţilor de brokeraj.
Comitetul va mai solicita CNVM prelungirea termenului pentru primirea de propuneri şi observaţii în vederea finalizării Regulamentului Fondului de compensare al investitorilor.
Tot în şedinţa din această săptămînă, membrii CCD au decis continuarea demersurilor de identificare a posibilităţilor concrete de colaborare cu Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri Sibiu şi Casa Română de Compensaţie SA, precum şi demararea unor discuţii, în aceleaşi direcţii, cu reprezentanţii Bursei Române de Mărfuri.