Comitetul European al Regiunilor dezbate propuneri de îmbunătăţire a Planului de investiţii al UE

Elena Deacu
Macroeconomie / 14 aprilie 2015

În cadrul sesiunii plenare din aprilie a Comitetului European al Regiunilor (CoR), principala temă care va face obiectul dezbaterilor va fi garantarea faptului că toate oraşele şi regiunile UE beneficiază de pe urma Planului de investiţii al UE în valoare de 315 miliarde euro, care a fost lansat de Comisia Europeană în luna noiembrie a anului trecut.

Avizul privind Fondul european pentru investiţii strategice (FEIS) urmează a fi adoptat de către membrii Comitetului la 16 aprilie, cu scopul de a dezbate potenţialul impact regional al planului. În preziua dezbaterii va avea loc o conferinţă la nivel înalt, intitulată Planul de investiţii pentru Europa: un efort colectiv, în cadrul căreia preşedintele CoR, Markku Markkula, îl va avea ca invitat pe vicepreşedintele Comisiei Europene, Jyrki Katainen.

Prin intermediul avizului elaborat de preşedintele Regiunii Picardie din Franţa, Claude Gewerc (FR−PSE), regiunile şi oraşele din UE îşi vor prezenta propunerile de îmbunătăţire a Regulamentului FEIS. Printre principalele obiective se numără consolidarea capacităţii de mobilizare a investitorilor privaţi de la nivel regional, precum şi garantarea faptului că şi teritoriile mai puţin dezvoltate şi proiectele la scară mică pot profita de intervenţia noului fond.

În cadrul eforturilor sale de a crea o economie mai durabilă, Comisia Europeană are în vedere măsuri de îmbunătăţire a consumului energetic în clădiri. CoR va adopta avizul referitor la planurile Comisiei, elaborat de Csaba Borboly (RO-PPE), preşedintele Consiliului judeţean Harghita. Dl Borboly este preocupat de faptul că "va fi trecut cu vederea rolul autorităţilor locale şi regionale, în pofida faptului că acestea au un rol major în stimularea utilizării eficiente a resurselor şi în reducerea impactului asupra mediului". Pe lângă preocuparea legată de faptul că nu se menţionează utilizarea energiei regenerabile, care poate contribui în mod semnificativ la durabilitatea unei clădiri, proiectul de aviz sugerează ca UE să ajute regiunile mai puţin dezvoltate să facă faţă provocărilor legate de clădirile durabile şi să faciliteze extinderea infrastructurii verzi.

Întrucât la 31 martie a expirat sistemul UE al cotelor de lapte, CoR va discuta despre impactul producţiei de lactate asupra regiunilor UE pe baza proiectului de aviz elaborat de René Souchon (FR-PSE), preşedintele Regiunii Auvergne. Raportorul îşi exprimă preocuparea faţă de consecinţele îngrijorătoare ale reducerii sau abandonării producţiei de lapte în regiunile dezavantajate sau vulnerabile, în care producţia de lapte este vitală pentru păstrarea locurilor de muncă şi constituie un pilon esenţial al economiei regionale. În recomandările sale, el solicită ca UE să ia măsuri urgente pentru a salvgarda venitul tuturor producătorilor de lactate, solicitând o creştere imediată a nivelului plasei de siguranţă pentru aceştia, în aşteptarea introducerii unui alt mecanism.

Alte avize de pe ordinea de zi: Îmbunătăţirea punerii în aplicare a Agendei teritoriale a Uniunii Europene 2020; Strategia de extindere şi principalele provocări pentru perioada 2014-2015; Punerea în aplicare a Cărţii albe privind transporturile din 2011; Spre o abordare integrată a patrimoniului cultural european.

Comitetul European al Regiunilor este Adunarea UE a reprezentanţilor locali şi regionali din toate cele 28 de state membre. Înfiinţat în 1994 ca urmare a semnării Tratatului de la Maastricht, Comitetul are misiunea de a implica autorităţile locale şi regionale în procesul decizional al UE şi de a le informa cu privire la politicile UE. Parlamentul European, Consiliul şi Comisia Europeană consultă Comitetul în domeniile politice care privesc regiunile şi oraşele. Pentru a face parte din Comitetul Regiunilor, toţi cei 350 de membri şi cei 350 de supleanţi trebuie să fie titularii unui mandat electoral sau să răspundă din punct de vedere politic în faţa unei adunări alese în regiunile şi oraşele lor de origine.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb