Compania producătoare de carne şi preparate din carne, Galco, investeşte trei-patru milioane de euro într-un magazin din Galaţi, în prezent deţinând 15-16 magazine proprii, a declarat miercuri propietarul companiei, Gheorghe Caruz, în cadrul expoziţiei IndAgra.
"Lucrăm la un magazin propriu în piaţa din Galaţi, cu patru etaje şi cu o suprafaţă de 350 mp pe etaj. Investiţia este de trei-patru milioane de euro şi intenţionăm să punem magazinul în funcţiune la sfârşitul lui septembrie 2008. Vrem să ne dezvoltăm reţeaua de magazine proprii şi să vindem 40-50% din producţie în acestea. Planul este să investim 10 milioane de euro în fiecare an în reţeaua noastră de magazine. Ne îndreptăm în special către pieţe pentru că de aici se cumpără cel mai mult, iar magazinele de proximitate nu trebuie să dispară", a afirmat Gheorghe Caruz.
Acesta a declarat că îşi doreşte să deţină magazine proprii şi în Bucureşti, dar că este foarte dificil să găsească spaţiu şi că până acum a reuşit doar să închirieze unele locaţii. Propietarul Galco a mai precizat că produsele companiei sunt distribuite în 16 judeţe şi în magazinele Billa şi că este în tratative cu alte supermarketuri ca Metro sau Cora.
Potrivit reprezentantului companiei, Galco înregistrează o cifră de afaceri de 2,5 milioane de lei lunar. Capacitatea de producţie a Galco este de 100 tone pe zi, deţine un parc de 35 autoutilitare şi are 254 de angajaţi.