Companiile profitabile ale statului: Guvernul ne lasă fără bani de investiţii

Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 25 iunie 2010

Companiile profitabile ale statului: Guvernul ne lasă fără bani de investiţii

Planurile de investiţii ale companiilor de stat profi-tabile riscă să fie date pes-te cap de măsura prin care Guvernul le obligă să verse 90% din beneficiu la bugetul public, aproape dublu faţă de cât plăteau până în prezent.

Multe dintre puţinele noastre societăţi de stat profitabile şi-au planificat investiţii şi au nevoie de bani pentru cofinanţarea proiectelor europene pe care le-au accesat, dar transferul la bugetul public a 90% din beneficiu faţă de 50%, cât era în prezent, ar putea să aibă un impact negativ asupra proiectelor de dezvoltare.

O spun chiar şefii acestor societăţi care au făcut profit în activitatea lor, care fie au fost luaţi prin surprindere de măsura Guvernului, fie reclamă că nu au fost consultaţi de către nimeni din Executiv.

"CEC Bank este de stat, eu nu am văzut acest act normativ, deci nu pot să mă pronunţ", ne-a declarat Radu Graţian Gheţea, preşedintele instituţiei. La rândul său, directorul general al producătorului naţional de medicamente "Antibiotice Iaşi", Ioan Nani, ne-a declarat: "Guvernul poate să ia o asemenea decizie, însă noi nu am fost consultaţi. Desigur, măsura poate să aibă un impact asupra investiţiilor. Noi am fi avut nevoie de profit pentru implementarea unor inves-tiţii deja planificate, precum şi pentru cofinanţarea proiectelor europene".

Ioan Nani se declară, însă, optimist cu privire la viitoarele proiecte ale "Antibiotice", în contextul înfiinţării Companiei Farmaceutice Naţionale: "Acum două săptămâni am avut discuţii despre acest proiect şi noi estimăm că până la toamnă se vor concretiza. Această companie va fi constituită pe structura "Antibiotice", iar în ceea ce priveşte profitul său, noi sperăm că vom putea să îl reinvestim, ţinând cont de importanţa noii companii".

Directorul general adjunct al "Transgaz", Ioan Rusu ne-a declarat: "Este o decizie care va fi supusă aprobării AGA. Cum acţionar este statul, foarte probabil, va fi aprobată. Asta este, nu avem ce să facem!".

Şi reprezentanţii producătorului naţional de gaze, "Romgaz", ne-au trimis un punct de vedere faţă de măsura Guvernului: "Întreg profitul companiei pe anul 2009 a fost donat bugetului de stat, urmând ca membrii Consiliului de Administraţie să discute decizia guvernului în şedinţele viitoare". Guvernul nu a prezentat, încă, estimarea privind sumele pe care speră că le va colecta prin această măsură la buget.

- Producătorul farmaceutic ieşean "Antibiotice" şi-a propus pentru acest an o cifră de afaceri de 240 de milioane de lei şi un profit brut de 17,5 milioane lei, respectiv un profit net de 14,7 milioane lei.

Conform proiectului de Buget de Venituri şi Cheltuieli, compania ieşeană va realiza în acest an investiţii în valoare de 30,941 milioane lei, din care 19,85 milioane lei vor reprezenta efortul propriu al societăţii, iar 11,091 milioane lei vor fi atrase din credite bancare.

"Antibiotice" Iaşi (ATB) a obţinut anul trecut un profit net de 12,17 milioane lei (2,8 milioane euro), valoare cu 15,1% peste câştigul din anul precedent.

- "Romgaz" a înregistrat un profit net pe anul 2009 în cuantum total de 585 de milioane de lei. Compania şi-a bugetat anul acesta investiţii de 200 de milioane de euro, nivel similar cu cel de anul trecut.

- Societatea "Transgaz" are preconizat un profit brut în valoare de 352,2 milioane lei pentru anul 2010, după ce în anul 2009 a înregistrat un profit net de 298,068 milioane lei. Cheltuielile pentru investiţii însumează 379,113 milioane lei în bugetul pentru acest an.

- CEC Bank a realizat anul trecut un profit înainte de impozitare de 50 milioane de lei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Stiu ei de ce sunt "de acord" cu decizia Guvernului; spera ca in final sa-si salveze buzunarele prin neatingerea de veniturile salariale. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb