Condamnaţi la stagflaţie

Veştile "bune" de la Institutul Naţional de Statistică nu mai contenesc. În urmă cu câteva zile a fost raportată accelerarea semnificativă a creşterii deficitului comercial, iar apoi au venit şi datele referitoare la creşterea preţurilor de consum, care au depăşit aşteptările.

În acelaşi timp, prog­nozele de creştere de la FMI, inclusiv pentru economia noastră, au fost revizuite în scădere, iar rezultanta aces­tor statistici pare să indice că România se îndreaptă către capcana stagflaţiei, fenomen caracterizat de creşterea preţurilor, pe fondul stagnării sau contracţiei economiei reale.

Altă traiectorie nu este posibilă, deoarece creşterea accelerată a dezechilibrelor interne şi externe a fost "stimulată" atât de politica monetară ultrarelaxată a BNR din ultimul deceniu, cât şi de politica bugetară a guvernului, care pare să fie construită pornind de la poveştile fanteziste ale baronului Munchausen.

"Atâta vreme cât există un deficit masiv al bugetelor guvernamentale, intrările nete ale importurilor vor continua", a scris profesorul Ralph Huenemann, de la University of Victoria din Canada, într-un articol publicat de revista "Asia & the Pacific Policy Studies" în decembrie 2017.

În condiţiile în care articolul a subliniat neînţelegerea naturii deficitelor comerciale de către preşedintele Donald Trump, concluzia profesorului din Canada a fost că "niciun preşedinte, fie el Donald Trump sau altul, nu poate schimba această realitate fără reducerea deficitului bugetar".

Chiar dacă România nu oferă lumii a monedă de rezervă, corelaţia dintre deficitul bugetar şi cel comercial pare foarte puternică, după cum arată datele oficiale (vezi graficul).

O poziţie similară a adoptat şi profesorul american Steve Hanke, de la Johns Hopkins University. Tot pe fondul criticii la adresa politicii comerciale promovate de Casa Albă, Hanke a subliniat că deficitul comercial nu se poate reduce, dacă în primul rând nu se trece la reducerea deficitului bugetar.

"Dacă deficitele fiscale nu sunt compensate de creşterea economisirii private în raport cu investiţiile private, atunci deficitul bugetar va conduce la deficite comerciale tot mai mari", scrie profesorul Hanke într-un articol Forbes din decembrie 2018.

Pornind de la o relaţie de echivalenţă din cadrul sistemului conturilor naţionale, respectiv (Importuri - Exporturi) / (Investiţii - Economii) + (Cheltuieli guvernamentale - Taxe), profesorul Hanke subliniază că deficitul comercial este suma deficitului din sectorul privat şi a deficitului bugetar.

Creşterea mult mai puternică a deficitului comercial în raport cu deficitul bugetar din ultimul an arată că probabilitatea unei "subestimări" a deficitului bugetar este foarte mare.

În aceste condiţii, deprecierea monedei naţionale, pe care Banca Naţională a ales să o stăvilească doar prin "vânzarea" rezervelor valutare, are o contribuţie majoră la erodarea puterii de cumpărare a românilor.

De ce nu utilizează BNR şi celelalte instrumente aflate la dispoziţia sa pentru a tempera tendinţa de depreciere a leului? Pentru că nu poate, mai ales în ceea ce priveşte principalul său instrument, dobânda de politică monetară.

O majorare a dobânzii ar avea efecte deosebit de negative, poate chiar catastrofale, pentru o economie financializată, în care sectorul imobiliar rezidenţial, stimulat iresponsabil prin intermediul programului Prima Casă, şi consumul pe datorie reprezintă "piloni" principali.

Acum nu le-a mai rămas autorităţilor decât să spere într-o reducere a poverii reale a datoriilor cu "ajutorul" inflaţiei.

Într-adevăr, inflaţia nu este un "bles­tem exogen", deşi este folosită de Banca Naţională şi guvern în calitate de ţap ispăşitor, ci reprezintă o politică intenţionată a unor autorităţi complet depăşite atât de situaţia actuală, cât şi de ceea ce va urma.

În minuta şedinţei de politică monetară a CA al Băncii Naţionale a României din 2 aprilie 2019 se arată că "incertitudini majore şi riscuri crescute provin şi din mediul extern". Bineîn­ţeles că aceasta este situaţia, însă astfel de riscuri au fost mereu prezente pentru ţara noastră.

Autorităţi ale statului român caracterizate de o minimă competenţă ar trebui să funcţioneze mereu sub acest "spectru" şi să adopte măsuri pentru crearea unei economii robuste, care să nu se prăbuşească sub orice "adiere" externă.

Un alt ţap ispăşitor deosebit de convenabil îl reprezintă şi OUG 114/2018, care, deşi a suferit numeroase modificări, "complică transmisia monetară, cu implicaţii asupra cadrului general al politicii monetare".

Da, ordonanţa este o mostră de incompetenţă şi iresponsabilitate, chiar şi în forma sa actuală, însă nu se poate spune că reprezintă o piedică pentru mecanismele de transmisie ale politicii monetare.

De ce? Pentru că, în primul rând, ar trebui să existe decizii de politică monetară care să antreneze aceste mecanisme de transmisie.

Întărirea condiţiilor monetare prin "controlul strict asupra lichidităţii de pe piaţa monetară", după cum mai arată ultima minută a şedinţelor CA al BNR, nu este suficientă din acest punct de vedere. În niciun caz pentru economia noastră, a cărei structură a fost puternic distorsionată şi fragilizată de politica banilor ieftini din ultimii ani.

Cele mai recente date cu privire la evoluţia preţurilor din statele UE arată o tendinţă similară, de creştere a presiunilor inflaţioniste, pe fondul temperării semnificative a creşterii economice sau chiar a unor contracţii.

În acest context, dar şi pe fondul apropierii de vârful ciclului electoral, verdictul este unul singur pentru cei care încă nu şi-au abandonat ţara în faţa jefuitorilor: suntem condamnaţi la stagflaţie.