Luminiţa Adriana Iacob a câştigat concursul pentru postul de director general al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). De asemenea, Ştefania Carmen Chiţu a devenit director general adjunct al ONRC. Cele două posturi au devenit vacante după ce secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Gheorghe Mocuţa, i-a destituit, pe 29 noiembrie 2007, pe fostul director general, Eugen Ghiulea, şi adjunctul acestuia, Lucia Topor. După destituirea celor doi, a fost organizat un concurs pentru ocuparea posturilor de director general şi director general adjunct în cadrul ONRC şi oficiilor Registrului comerţului de pe lângă tribunale. Prima probă a constat în preselecţia dosarelor, iar cea de-a doua, interviul, s-a desfăşurat luni. Luminiţa Adriana Iacob a obţinut nota 9,83, iar Ştefania Carmen Chiţu 9,06. Gheorghe Mocuţa a destituit fosta conducere după ce a constatat mai multe deficienţe, respectiv alocarea unor sume exagerate din veniturile ONRC pentru plata salariilor şi a primelor substanţiale celor care ocupau funcţii de conducere, neîndeplinirea planului de acţiuni privind dezvoltarea şi consolidarea mediului de afaceri în România, supradimensionarea posturilor de conducere în raport cu cele de execuţie şi lipsa de iniţiativă în debirocratizarea relaţiei cu comercianţii.
Eugen Ghiulea şi adjunctul acestuia au mai fost acuzaţi că au manifestat dezinteres pentru achiziţionarea de sedii proprii în Bucureşti şi în ţară, în schimb au plătit chirii mari. Eugen Ghiulea şi Lucia Topor au acţionat în instanţă decizia de destituire luată de Ministerul Justiţiei, procesul aflându-se pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.