• Comisia de Etică şi Arbitraj relevă aspecte legate de unele încălcări ale Statutului ziaristului şi situaţii punctuale controversate privind politica editorială l Începînd de ieri va avea loc o reorganizare structurală a Direcţiei Ştiri
Analiza Comisiei de Etică şi Arbitraj (CEA) a Televiziunii Române arată că, în cadrul instituţiei, nu au existat acte de cenzură, aşa cum au fost ele invocate de ziaristul Alexandru Costache, a informat ieri Departamentul de Comunicare şi Reprezentare al Televiziunii Române. Analiza CEA a fost solicitată de directorul general al TVR, Valentin Nicolau, după ce reporterul Alexandru Costache, susţinut de alţi cinci angajaţi ai Direcţiei Ştiri, a acuzat, într-o conferinţă de presă din data de 6 decembrie 2004, faptul că mai mulţi angajaţi ai Redacţiei de ştiri au fost supuşi la acte de cenzură. În acelaşi comunicat se arată însă că verificările CEA relevă aspecte legate de unele încălcări ale Statutului ziaristului şi situaţii punctuale controversate privind politica editorială, precum şi cîteva dis-funcţionalităţi şi, în unele cazuri, lipsă de comunicare la nivelul managementului Direcţiei Ştiri.
Concluziile respective au determinat conducerea postului public de televiziune să nu aplice sancţiuni individuale, ci doar măsuri organizatorice.
"Avînd în vedere contextul în care s-au desfăşurat evenimentele, elementele contradictorii care rezultă din analiza Comisiei de Etică şi Arbitraj, care nu conduc la nici o concluzie fermă în privinţa vinovăţiei vreunui salariat al TVR, precum şi anumite circumstanţe atenuante, consider că nu se impune în acest moment sancţionarea nici uneia dintre persoanele implicate în acest caz. În schimb, sunt necesare măsuri organizatorice ca, pe de o parte, să nu mai intervină asemenea situaţii incerte şi, pe de altă parte, să clarificăm ferm misiunea ziaris-tului din televiziunea publi-că", a declarat Valentin Nicolau.
În ceea ce priveşte măsurile administrative, aprobate de Consiliul de Administraţie al TVR, aces-tea constau în reorganizarea structurală a Direcţiei Ştiri, în sensul unei mai bune distribuiri a activităţilor jurnalistice, responsabilizarea angajaţilor acestei structuri şi îmbunătăţirea actului managerial şi a comunicării în interiorul departamentului, efectuarea pe o perioadă nedeterminată a unei monitorizări de către Comisia de Etică şi Arbitraj şi Colegiul Editorial al TVR, începînd cu data de 6 ianuarie a.c., asupra Jurnalelor TVR, prin prisma Statutului ziaristului, a Legii privind organizarea şi funcţionarea SRTV şi a normelor din domeniul audiovizualului şi adoptarea unui Cod deontologic al ziaristului din TVR, bazat pe normele europene privind activitatea jurnaliştilor din televiziunile publice şi avînd ca referinţă în special Regulamentul Producătorilor din cadrul BBC.