Confederaţia Patronală Concordia şi Fundaţia Romanian Business Leaders transmit că o delegaţie comună a avut o întrevedere cu preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, sâmbătă, 15 februarie, potrivit unui comunicat emis redacţiei.
"Am reafirmat angajamentul ferm al celor două organizaţii şi al membrilor lor privind parcursul european şi euro-atlantic al României. Ţara noastră trebuie să rămână o democraţie solidă şi o economie de piaţă şi, din această postură, să aibă o voce relevantă în Uniunea Europeană şi în faţa tuturor partenerilor internaţionali.
Am semnalat faptul că, mai mult decât oricând, pentru a atinge aceste deziderate, este nevoie de recâştigarea încrederii în instituţiile statului şi în mediul politic.
În acest sens, am explicat cât de important este să avem câţiva piloni de stabilitate şi predictibilitate interni în contextul regional şi internaţional tot mai volatil. Ne-am exprimat încrederea că România va reuşi să păstreze echilibrele fiscal-bugetare astfel încât companiile din ţara noastră să rămână competitive şi, în paralel, să vedem o eficientizare a administraţiei, o reducere a birocraţiei şi mai puţină risipă a resurselor publice. În acest context, absorbţia fondurilor europene şi a celor din PNRR rămân esenţiale.
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, şi-a reafirmat intenţia să contribuie la un cadru stabil şi predictibil şi a exprimat dorinţa să aibă consultări periodice sau oricând sunt avute în vedere decizii cu impact economic şi social important.", se precizează în comunicat.