CONFERINŢA "PIAŢA FINANCIAR-BANCARĂ" Claudiu Năsui, deputat: "Acţiunea ANPC împotriva sistemului bancar arată analfabetism economic"

George Marinescu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 29 iunie 2023

Claudiu Năsui, deputat: "Acţiunea ANPC împotriva sistemului bancar arată analfabetism economic"

Acţiunea ANPC împotriva modului de stabilire a ratelor la creditele bancare reprezintă analfabetism economic, a afirmat deputatul Claudiu Năsui, membru al Comisiei de buget, finanţe, bănci, fost ministru al Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului în guvernul Cîţu.

"Remarc acţiunea de dezinformare a ANPC legată de cadrul dobânzii. Ar trebui ca întreaga clasă politică să fie mai responsabilă şi să spună că nu se poate să intervii brutal în piaţa bancară cu o astfel de chestie care frizează sau arată analfabetismul economic. Dobânzile se calculează astfel peste tot în lume. Dacă domnii de la ANPC nu înţeleg cum se face lucrul acesta, trebuie să întrebe la BNR sau la alte instituţii ale statului despre cum sunt calculate dobânzile în alte state. Ce se întâmplă însă este o demonizare a unui sector de care orice economie de piaţă are mare nevoie, anume sectorul bancar. Mă bucur că instanţele au început să suspende deciziile şi ordinele ANPC, prin care au fost date amenzi şi au şicanat băncile care nu făceau altceva decât să calculeze normal dobânda şi să încaseze ratele. Le recomand băncilor să investim masi mult în educaţie economică, nu doar în educaţie financiară, pentru ca oamenii să înţeleagă fenomenele, deoarece acest gen de atacuri politice sunt foarte uşor de făcut pentru că omul e fericit în ziua în care ia creditul, dar e nefericit 20 de ani în care trebuie să ramburseze creditul, să plătească ratele. E uşor să demonizezi banca, să îl demonizezi pe cel căruia îi faci plata, căruia îi plăteşti preţul, dar, dacă o faci, asta înseamnă sărăcirea populaţiei, sărăcirea economiei şi o daună pentru societate. Pentru că băncile au un rol fundamental care este foarte bun, iar dacă demonizezi pe cineva care face un lucru bun şi îndeplineşte o funcţie socială foarte importantă, nu o să iasă bine niciodată", a spus Claudiu Năsui.

El a precizat că, analizând cifrele macroeconomice, avem un boom al creditării, în zona corporate, dar a tras un semnal de alarmă cu privire la acest lucru.

"Creditarea corporate din zona Euro a crescut în ultimii doi ani cu 9%, în timp ce în România a crescut cu 32% pe partea de corporate în lei. Dacă ne uităm puţin la structura aceasta vedem şi faptul că aproximativ 80% din creditele noi sunt garantate de stat. Într-adevăr e un boom mare al creditării, susţinut de programe guvernamentale - cum ar fi IMM Invest şi alte asemenea - lucru care ar trebui să ne dea un pic de gândit. Aş trage un mic semnal de alarmă. Dacă într-o perioadă în care dobânzile cresc foarte puternic, pentru că banca centrală americană a crescut puternic dobânzile, probabil că o va face în continuare, dacă ne uităm la probabilitatea din piaţa futures de creştere a dobânzii se prevăd în continuare creşteri de dobândă - Banca Centrală Europeană a tot făcut lucrul acesta -, cred că avem printre cele mai rapide cicluri de creştere a dobânzii din istoria SUA pentru a combate inflaţia. Lucrul acesta, istoric vorbind, a dus nu numai la o încetinire a economiei, ci şi la recesiune. Nu ştim de unde sare iepurele, nu ştim exact ce va exploda, dar ceva s-a întâmplat de fiecare dată, iar acesta este semnalul de alarmă pe care îl tragem. În momentul în care vii de pe o perioadă de boom al creditării, în momentul în care au început deja să crească dobânzile peste tot, te aştepţi să vină o încetinire a economiei şi în momentul acela, ca antreprenor, te întrebi dacă merită să începi sau nu o investiţie în acel moment al ciclului economic. Toate garanţiile şi creditele garantate de stat prin diverse programe au în prezent o rată de default extrem de mică. Este plauzibil să fie extrem de mică într-o perioadă de creştere economică. Problema este în momentul în care va veni descreşterea economică, că atunci ratele de default s-ar putea să explodeze sau să crească vertiginos, moment în care vor fi executate garanţiile acordate de către stat, fapt ce va avea un impact negativ major în bugetul de stat, din cauza cheltuielilor mai mari şi a sumelor de bani ce trebuie asigurate. Acesta este un pericol, un risc, la care trebuie să fim atenţi şi să urmărim gradul acesta de credite garantate, pentru că este un mijloc folosit de clasa politică pentru a face investiţii pe care să nu le plătească. Dacă vrei să creezi un boom investiţional într-un domeniu, dar nu ai bani ca stat, poţi să o faci prin creditele garantate. Problema este că în economie nimic nu e gratuit şi la un moment dat va veni factura în cazul acestor scheme de garantare, factură care vine pe termen lung. De aceea, tragem un semnal de alarmă. Nu vedem încă o rată a defaulturilor care să fi crescut foarte mult, dar trebuie să fim atenţi pe viitor", a spus deputatul Claudiu Năsui.

Domnia sa a mai arătat că discuţiile politice privind diferenţialul de dobândă nu îşi au rostul, pentru că nivelul acestui diferenţial depinde de riscul de ţară - risc care este mai ridicat pentru ţara noastră spre deosebire din alte state membre ale UE. Fostul ministru al Economiei în guvernul Cîţu a precizat că acest risc de ţară trebuie redus prin predictibilitate fiscală şi legislativă, ceea ce va duce la atractivitate pentru investitori şi implicit la scăderea diferenţialului.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Năsui are cheiță din sistemul bancar.

    M-aș fi așteptat să desființeze ANPC cu exemple de practici similare din... Franța, Italia, Gabon, Rwanda, nu lozinici gen "Dobânzile se calculează astfel peste tot în lume." 

    Precedentul creditării în franci elvețieni a fost pus în valoare tocmai de acest sistem, chipurile global. Clienții plăteau la zi dobânzile în timp ce principalul era la fel. Ca peste tot în lume la noi au fost cele mai multe victime. :))))) 

    Asa se calculeaza doar la noi. Politicul si BNR au lasat poporul sa fie jecmanit

    1. Si tu cum ai vrea sa calculeze? Daca ratele sunt fixe exista o singura formula matematica.

      Poate ne explicați formula impozitului plătit de bănci pe dobândă variabilă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb