CONSECINŢE ALE CRIZEI ELENE: Polonia ar putea amâna adoptarea euro

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 7 mai 2010

Polonia nu poate stabili, în acest moment, un termen pentru adoptarea euro.

Polonia nu poate stabili, în acest moment, un termen pentru adoptarea euro.

Polonia ar putea fi obligată să amâne planurile de adoptare a monedei unice europene, în condiţiile în care criza din Grecia provoacă tot mai multe turbulenţe în regiune, a declarat viceguvernatorul băncii centrale de la Varşovia, Witold Kozinski, într-un interviu acordat postului de televiziune TVN CNBC Biznes.

Potrivit spuselor oficialului băncii centrale, din cauza turbulenţelor provocate de criza din Grecia, Polonia nu se poate angaja faţă de o dată fixă pentru trecerea la euro, însă adoptarea monedei unice va avea loc "mai devreme sau mai târziu".

Polonia, singura ţară membră a Uniunii Europene care nu a înregis­trat o scădere a economiei anul trecut, nu a putut evita creşterea deficitului bugetar pe măsură ce şomajul tot mai mare a golit rezervele statului. În luna iulie a anului trecut, guvernul condus de premierul Donald Tusk a renunţat la planurile de adoptare a monedei euro în 2012, iar în prezent consideră că 2015 pare cea mai realistă dată la care ar putea avea loc aderarea Poloniei la zona euro.

Potrivit afirmaţiilor lui Witold Kozinski, zlotul polonez nu este foarte stabil, în condiţiile în care criza din Grecia afectează monedele din regiune. Domnia sa a precizat că nu exclude intervenţia băncii centrale sau a altor instituţii pentru oprirea declinului zlotului, în cazul în care moneda naţională se va deprecia prea mult. Viceguvernatorul nu a indicat un nivel care ar impune o astfel de intervenţie.

Recenta depreciere a zlotului are legătură cu tendinţa de scădere a monedelor din regiune, iar Kozinski subliniază că moneda Poloniei a consemnat deprecieri mai puternice decât alte monede din estul Europei, întrucât este mult mai lichidă.

Viceguvernatorul băncii centrale poloneze a menţionat că zlotul se va redresa gradual, iar cursul de schimb se va stabiliza încet în raport cu euro.

Ieri dimineaţă, zlotul a scăzut pentru a cincea zi la rând, pierzând 0,8% faţă de euro la ora 9:05, pe piaţa din Varşovia, când cursul atingea 4,1145 unităţi/euro. Acesta a fost cel mai redus nivel de după 8 februarie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb