Consens în privinţa situaţiei economice grele, doar vinovaţii sunt diferiţi

O.D.
Ziarul BURSA #Politică / 28 august 2013

Consens în privinţa situaţiei economice grele, doar vinovaţii sunt diferiţi

Politicienii autohtoni par să studieze cu atenţie personajele lui Ion Luca Caragiale, reuşind în foarte multe rânduri interpretări care ar putea stârni invidia marilor actori. Ultimele contre pe tema coabitării dar şi a situaţiei economice a ţării au reuşit să scoată la rampă câteva intervenţii demne de reţinut. Cum mai toată lumea din fruntea ţării a fost în vacanţă, reacţiile nu pot fi puse pe seama oboselii.

Dialogurile de la distanţă, pentru că aşa cum s-a putut observa la depunerea jurământului de către noul ministru al Transporturilor, Crin Antonescu şi Traian Băsescu nu mai pot sta unul lângă altul nici în momentele solemne, scot în relief o inconsecvenţă demnă de toată lauda. Dacă în urmă cu 3-4 luni preşedintele aprecia activitatea Guvenului Ponta, la începutul acestei săptămâni a lansat un rechizitoriu devastator la adresa executivului. Pentru a nu rămâne mai prejos, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că temele economice invocate de preşedinte sunt "reale", însă nu împărtăşeşte evaluarea acestuia asupra activităţii Guvernului Ponta, deşi este "departe de a spune că Guvernul a făcut tot ce trebuia". Practic, politicienii depistează problemele dar nu reuşesc să cadă de acord asupra vinovaţilor. Crin Antonescu a spus că abordarea lui Traian Băsescu vizavi de Guvernul Ponta a fost una politicianistă "a unui mic politician de provincie": "Guvernul trebuie să abordeze toate aceste fapte, acte, spuse cu consecinţe ale domnului Băsescu ca pe nişte posibile intemperii naturale, ca pe atâtea alte motive de dificultate în actul guvernamental. Să le prevină, să le combată ca pe insecte, adică dacă rămânem în domeniul agriculturii... nu ai altceva ce să faci, eşti supus la această probă suplimentară de care această ţară ar trebui scutită, dar asta e situaţia. (...)Nu se poate coabita, în sensul în care foarte onest a încercat prim-ministrul Victor Ponta, cu cineva ca Traian Băsescu, puteam să o ştim de atunci (...) Nu există niciun sens al coabitării cu nimeni dacă spunem jumătăţi de adevăr sau dacă amânăm soluţii despre care ştim să sunt neapărat necesare şi urgente".

Pe de altă parte, preşedintele Senatului afirmă că nu poate susţine că Guvernul "a făcut tot ce trebuia, că a făcut foarte bine tot ce a făcut", însă nu a vrut să facă publice nemulţumirile sale vizavi de actualul cabinet. Faptul că s-a ajuns cu controversele până la concediile de odihnă demonstrează o pasiune nemărginită în ceea ce priveşte identificarea punctelor slabe ale adversarului politic, Crin Antonescu comparând chiar zilele de vacanţă ale premierului cu cele ale preşedintelui: "Întâi şi întâi să lămurim faptul că domnul Băsescu, ca şi oricare alt cetăţean al României, are dreptul să iasă, să umble la nunţi, să facă declaraţii, să critice, să laude, să facă pronosticuri. Nimeni nu i-a pus în discuţie asta lui Traian Băsescu şi nu e deloc preocuparea USL, a mea sau a lui Victor Ponta, să-l împiedicăm pe domnul Băsescu să se manifeste legal, constituţional. Doi - nu au nicio legătură concediile liderilor USL - las, că Victor Ponta cred n-a avut mai mult de 10 zile şi el a făcut un mare tărăboi - cu faptul că domnul Băsescu umblă. Noi nu am fost în concedii ani de zile". La nivelul declaraţiilor, unele destul de greu de urmărit, intenţiile sunt bune, dar în economia reală doar faptele vorbesc.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb