Conservatorii cer Guvernului eliminarea inconsecvenţelor pe tema legii pensiilor

F. A.
Politică / 8 aprilie 2010

Partidul Conservator atrage atenţia opiniei publice în legătură cu contrazicerile unor miniştri pe tema legii unitare a pensiilor şi solicită Guvernului să exprime un punct de vedere coerent în ceea ce priveşte pensiile militare. Coordonatorul Departamentului Muncă şi Protecţie Socială al Partidului Conservator, Lia Ardelean, a precizat că este inadmisibil ca ministrul Apărării Gabriel Oprea şi cel al Muncii, Mihai Şeitan, să nu se pună de acord referitor la proiectul legii pensiilor.

"Ministrul Oprea spune că toate pensiile militarilor vor scădea drastic şi că pentru calcularea noilor pensii vor trece chiar şi 20 de ani. Ministrul Mihai Şeitan îl contrazice şi susţine că pensiile militare mai mici de 3.000 de lei nu vor scădea ca urmare a aplicării noii legi a pensiilor. Astfel de inconsecvenţe nu fac bine nimănui şi induc o stare de incertitudine nefirească, atât pentru militari, cât şi pentru pensionari în general", a declarat Lia Ardelean.

"În toate majoritatea ţărilor membre ale NATO şi Uniunii Europene pensiile militare fac obiectul unor legi speciale, astfel încât Guvernul este dator să analizeze în profunzime acest subiect, nu să îl trateze superficial. Partidul Conservator cere Executivului să vină cu soluţii viabile, nu cu contraziceri, şi să emită un punct de vedere aprofundat, pentru a evita reacţii sociale nedorite", a conchis Lia Ardelean.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9740
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5032
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3246
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8944
Gram de aur (XAU)Gram de aur365.2626

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb