Alegeri prezidenţiale: Mircea Geoană şi tenebrele trecutului

George Marinescu
Ziarul BURSA #Politică / 12 septembrie

În anunţul său de candidatură, Mircea Geoană şi-a exprimat viziunea asupra României, subliniind nevoia de o schimbare profundă în leadership-ul ţării: "Candidez la preşedinţie pentru că ştiu că avem nevoie de o schimbare adevărată! Puteam să vă promit o ţară perfectă. Să pozez în politicianul perfect, să vă spun că toate problemele vor dispărea peste noapte. Dar ştim cu toţii că asta nu e realitatea".(Sursa foto: facebook / Mircea Geoană)

În anunţul său de candidatură, Mircea Geoană şi-a exprimat viziunea asupra României, subliniind nevoia de o schimbare profundă în leadership-ul ţării: "Candidez la preşedinţie pentru că ştiu că avem nevoie de o schimbare adevărată! Puteam să vă promit o ţară perfectă. Să pozez în politicianul perfect, să vă spun că toate problemele vor dispărea peste noapte. Dar ştim cu toţii că asta nu e realitatea".(Sursa foto: facebook / Mircea Geoană)

English Version

Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, în vârstă de 66 de ani, şi-a anunţat, ieri, prin intermediul unui mesaj video postat pe reţelele sociale, candidatura, din postura de independent, la alegerile prezidenţiale ale căror tururi de scrutin sunt programate să se desfăşoare în 24 noiembrie şi 8 decembrie.

În anunţul său de candidatură, Mircea Geoană şi-a exprimat viziunea asupra României, subliniind nevoia de o schimbare profundă în leadership-ul ţării: "Candidez la preşedinţie pentru că ştiu că avem nevoie de o schimbare adevărată! Puteam să vă promit o ţară perfectă. Să pozez în politicianul perfect, să vă spun că toate problemele vor dispărea peste noapte. Dar ştim cu toţii că asta nu e realitatea. (...) România nu are nevoie de perfecţiune; are nevoie de lideri care să asculte, să înţeleagă şi să acţioneze cu profesionalism."

Deşi doreşte să pozeze într-un lider de tip nou, ce are toate caracteristicile necesare pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al României, Mircea Geoană nu este un nume nou în politica românească. Activitatea sa în sfera publică datează de câteva decenii şi include funcţii importante, precum cea de ambasador al României în Statele Unite şi ministru de Externe în guvernul PSD condus de Adrian Năstase. În 2004, a candidat la Primăria Generală a Capitalei din partea PSD, dar a fost învins de Traian Băsescu. Un an mai târziu, în 2005, a devenit preşedintele PSD după ce l-a învins pe Ion Iliescu.

Punctul culminant al carierei sale politice a fost consemnat cu prilejul alegerilor prezidenţiale din 2009, când, în calitate de candidat PSD, a ajuns în turul doi, unde a pierdut în faţa lui Traian Băsescu într-o confruntare marcată de controverse.

Scandaluri de corupţie şi relaţii cu Moscova

Cariera politică a lui Mircea Geoană are câteva puncte controversate, deoarece acesta a fost implicat de-a lungul anilor în mai multe scandaluri care s-au soldat cu scăderea încrederii publicului în el.

Unul dintre cele mai mari scandaluri a fost cel legat de cumnatul său, Ionuţ Costea, care a fost condamnat în 2023 la şase ani de închisoare pentru implicarea într-un dosar de corupţie legat de reabilitarea căii ferate Bucureşti-Constanţa. Costea, care este fratele Mihaelei Geoană, a fost găsit vinovat în dosarul mitei de 20 de milioane de euro pe care compania austriacă Swietelsky a dat-o unor oficiali români şi unor persoane influente, ca să-şi asigure încheierea contractelor şi plata facturilor pentru reabilitarea tronsonului de cale ferată Bucureşti-Constanţa. Deşi Mircea Geoană nu a fost direct implicat în acest caz, legătura de familie a ridicat semne de întrebare.

Într-un alt scandal, în 2019, procurorii DNA au clasat acuzaţiile împotriva lui Mircea Geoană, după ce acesta fusese denunţat de fostul şef al Fiscului, Şerban Pop, pentru "folosirea influenţei" sale în campania electorală din 2008. Deşi acuzaţiile au fost prescrise, incidentul a continuat să fie o pată pe reputaţia sa.

Un alt episod controversat din cariera lui Geoană a fost vizita sa neoficială la Moscova, în primăvara anului 2009, mai precis în 27 aprilie, unde s-a întâlnit în secret cu unul dintre consilierii preşedintelui rus Dmitri Medvedev. Întâlnirea a ridicat întrebări privind relaţiile sale cu cercuri de influenţă din Rusia, deşi Mircea Geoană nu a oferit explicaţii publice detaliate cu privire la discuţiile purtate cu oficialii de la Kremlin. Potrivit unei telegrame trimisă de Ambasada SUA la Bucureşti către Departamentul de Stat, document ce a fost dezvăluit în urma scandalului Wikileaks, Mircea Geoană ar fi călătorit la Moscova cu un avion oferit de Sorin Ovidiu Vântu. Într-o altă telegramă, din 2008, oficialii americani citează o caracterizare într-un cuvânt făcută de colegii britanici lui Mircea Geoană: "Woobly". În traducere, instabil.

Referitor la vizita neoficială de la Moscova, Cristian Diaconescu, care era ministru de externe în aprilie 2009, declara pentru Hotnews că i-a pus la dispoziţie lui Geoană un dosar de vizită, adică o evaluare a statului cu privire la relaţiile bilaterale între România şi Federaţia Rusă. Cristian Diaconescu a precizat pentru sursa citată: "Nu ştiu cu cine s-a întâlnit; tocmai pentru că este o vizită neoficială insituţiile statului nu se interesează în ceea ce priveşte programul, agenda, nivelul de întâlniri. Fiind domnul Geoană atât preşedintele Senatului cât şi membru CSAT în acel moment, era datoria MAE să asigure această bază de informaţii".

În decembrie 2009, Geoană pierdea alegerile prezidenţiale în turul al doilea, în faţa lui Traian Băsescu, în urma vizitei pe care candidatul PSD a făcut-o, cu o seară înainte de ultima dezbatere electorală, la controversatul Sorin Ovidiu Vântu, cel care a fost condamnat în mai multe dosare penale, fiind implicat şi în scandalul prăbuşirii FNI. Întâlnirea dintre Geoană şi Vântu a fost dezvăluită de Traian Băsescu exact în timpul dezbaterii electorale dintre cei doi şi a fost intens mediatizată, afectând grav imaginea actualului candidat independent în ochii electoratului. Mircea Geoană a recunoscut vizita şi a exprimat regretul său, dar momentul a rămas un punct sensibil în cariera sa politică.

Dat afară din PSD, Geoană s-a aciuat la NATO

Mircea Geoană a fost mulţi ani membru al PSD şi parlamentar social-democrat, funcţie din care a reuşit să îl enerveze pe fostul preşedinte Ion Iliescu. În 28 februarie 2005, Ion Iliescu l-a etichetat "prostănac" pe Mircea Geoană în plină şedinţă a grupului senatorial PSD, pentru gafele comise de acesta între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale din 2004, în urma cărora Traian Băsescu l-a învins pe Adrian Năstase. La acea dată, Ion Iliescu a afirmat: "Mircea Geoană s-a purtat ca un prostănac între cele două tururi de scrutin ale prezidenţialelor, când s-a dus prin ţară şi a spus că UDMR va fi alături de PSD la guvernare".

Ulterior, în noiembrie 2011 într-un interviu acordat ziarului Adevărul, Ion Iliescu, în calitate de preşedinte de onoare al PSD, a spus că porecla "prostănac" pe care i-a dat-o lui Mircea Geoană a avut fundament, deoarece acesta nu îi cerea niciodată sfatul.

Ion Iliescu a precizat pentru sursa citată: "În general nu îmi cerea sfatul. Eu nu am avut de ce să-l caut. Să ştiţi că porecla pe care a primit-o de la mine a avut un fundament... Cert este că trebuie să respecte Statutul partidului".

Probabil că şi de aceeea Mircea Geoană este singurul lider al PSD care a fost exclus de două ori din partid. Prima excludere a avut loc în 2009, după pierderea alegerilor prezidenţiale, şi a doua în 2014, în urma unui conflict cu Victor Ponta şi Liviu Dragnea. După cea de-a doua excludere, a încercat să lanseze un nou partid politic, împreună cu Marian Vanghelie, dar proiectul nu a avut succes.

După numai cinci ani, în 2019, Mircea Geoană a fost nominalizat pentru ocuparea funcţiei de secretar general adjunct al NATO, funcţie pe care a ocupat-o până în 10 septembrie 2024. Noua funcţie de rang înalt i-a conferit o importantă legitimitate internaţională şi o imagine puternică de susţinător al valorilor occidentale. Acest mandat i-a permis să participe la numeroase evenimente internaţionale şi să-şi construiască o imagine favorabilă în sfera diplomatică.

Cu toate acestea, Mircea Geoană a fost criticat în ultimul an pentru că s-a folosit de evenimentele publice în care a participat în calitate de secretar general adjunct al NATO, pentru a-şi face campanie electorală în vederea alegerilor prezidenţiale. Un astfel de exemplu este vizita lui Mircea Geoană, ca secretar general adjunct la NATO, la Baza Militară de la Cincu, după care s-a deplasat la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, ocazie în care a lăsat să se înţeleagă că se pregăteşte pentru alegerile din 2024.

Tot în acest an, în timpul în care ocupa funcţia de la NATO, Mircea Geoană a avut o ieşire publică la adresa corupţiei, criticând "nepotismul, clientelismul şi corupţia" din sistemul politic, însă discursul său a fost considerat tardiv şi oportunist de către analiştii politici.

În concluzie, prin candidatura sa, ca independent, la preşedinţia României, Mircea Geoană încearcă să revină în prim-planul politicii româneşti. Numai că, deşi intră în această cursă imediat după demisia din funcţia deţinută la NATO, fostul preşedinte al PSD va trebui să lupte cu amintirile trecutului său politic complicat şi cu o nouă generaţie de lideri care aspiră la funcţia supremă în stat.

Opinia Cititorului ( 19 )

  1. ,,prostanacul" se vrea presedinte? Va fi ca in 2009. Ce este grav e ca si Marcel Ciolacu se vrea presedintd desi e mai ,,prost" decat prevede legea. Aleg LASCONI.

    1. Baba kitsch, cu gesturi de teatru prost.

      Figura descompusa (unii spun ca e betiva). 

      Este atat de sensibila incat rade larg si prosteste din motive numai de ea cunoscute. 

      Nici un program, nimic din domeniul gandirii. 

      Lasconi e destul de nasoala si toxica.

      Mai decenta si comestibila e Ana Birchall. 

      Daca ai fi tacut nu stia nimeni ca esti prost !

      Prostu" daca nu-i fudul, parca nu e prost destul, dupa cum scria Ion Creanga ! 

      Si eu votez Lasconi si USR.

      Lasconi si USR ? Da, cred ca e cea mai buna optiune!

      EU NU, CA USR NE-A BAGAT IN BELEA!

    Nu că m-ar interesa prea mult, dar cum se face că a fost nominalizat pentru NATO în 2019 și cum se face că a câștigat?

    Cine l-a susținut, care au fost lobbystii, familia care l-a recomandat? E drept că a fost ambasador în SUA, ministru de externe, dar cam de multișor. 

    Avem în antiteza exemplul perfect al președintelui nostru Kiwi care a fost executantul perfect și umil al ordinelor americane și care nu s-a bucurat de același succes ca Geoană.

    Ombilical ,Geoana " independentul" e legat de Vanghelie prin cele 3 ceasuri primite! " Nici măcar nu îmi plăcea " spunea Geoana despre unul din cele 3( evaluate la 100.000 euro)! Replica lui Vanghelie suna cam asa: sunt unii care și-ar da și soțiile pentru scopuri politice fără să nominalizeze însă!

    Dar dacă Geoană câștiga alegerile? Ce preț va plăti Vanghelie pentru ceasul care sa-l mulțumească pe Geoană? 

    În momentul actual Geoana este cel mai potrivit candidat pentru presedentie. Potrivit în sensul ca are abilitățile necesare.

    1. Pirtz

      Alegerile din Romania vor fi castigate de Simion. El va fi urmatorul Presedinte al Romaniei. Ce o fi dupa, Dumnezeu sa ne ajute!

    Nimic despre soacra sau tata Geoana?

    Și NATO a avut nevoie de prostănac doar pentru imagine.

    E o dovada de maturitate in sistemul politic romanesc faptul ca se inscriu i dependenti cu sansa reala la presedintie. Singurul dubiu este relatia lui de strinsa subordonare catre americani, care in contextul actual, la cerere, poate sa insemne angajarea tarii in conflictul din est . Si asta e categoric impotriva intereselor Romaniei, indiferent de anvergura lui internationala sau cat de bine borbeste.

    In toate interviurile, Geoană spune că își va pune întreaga experiență și toate relațiile in slujba patriei. Dar nu e clar despre ce experiență vorbește si care ii sunt prieteni. Pînă la urmă ce a făcut si ce știe să facă?! Cît despre prieteni, pînă acum am vazut doar ziariști plătiți care-l tratează ca pe un bătrînel ce trăiește din amintiri si căruia i se acceptă orice derapaj. (La A3 bătea cîmpii despre relația sa cu regele Mihai)

    Sunt chiar curios dacă adună cele 200 mii de semnături. 

    Anul trecut aproape m-a convins dar intre timp am constatat ca regele e gol si găunos. Si nu e prostănac, e prost.  

    E dureros sa vezi cum oamenii lovesc singurul roman adevarat care-i doreste sanatate regelui! Si ce daca-i mort dom'le, de ce sa nu fie sanatos acolo unde e?

    eu as fi votat cu Lasconi, dar vreau sa pariez pe calul castigator, asa ca o sa votez cu Geoana

    eu as fi votat cu Lasconi, dar vreau sa pariez pe calul castigator, asa ca o sa votez cu Geoana

    eu as fi votat cu Lasconi, dar vreau sa pariez pe calul castigator, asa ca o sa votez cu Geoana

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb