CONSILIUL CONCURENŢEI: Liberalizarea pieţei gazelor trebuie să conducă la preţuri mai mici

G.U.
Comunicate de presă / 10 iunie 2020

Liberalizarea pieţei gazelor trebuie să conducă la preţuri mai mici

În contextul liberalizării pieţei gazelor pentru consumatorii casnici, Consiliul Concurenţei atrage atenţia că, atât pe palierul angro cât şi pe cel cu amănuntul (client casnic), trebuie să se manifeste un mediu concurenţial normal, astfel încât preţurile să se formeze liber pe baza cererii şi ofertei, în condiţiile în care există doar doi mari producători interni, iar doi furnizori mari asigură aproximativ 90% din consumul clienţilor casnici, conform unui comunicat de presă.

Operatorii economici mari trebuie să acţioneze responsabil atât în relaţia cu concurenţii lor mai mici, cât şi cu clienţii şi să nu folosească abuziv poziţia dominantă sau să nu realizeze înţelegeri anticoncurenţiale.

În acelaşi timp, este foarte important pentru evoluţia pieţelor concurenţiale ca la sursa internă de gaze naturale să aibă acces furnizorii (atât mai mari, cât şi mai mici) şi consumatorii care (prin cantităţile consumate şi parametrii tehnici de funcţionare) au potenţialul de a realiza achiziţii direct de la această sursă.

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Concurenţei, a declarat: "Ne dorim ca procesul de liberalizare să asigure clienţiilor casnici condiţiile pentru a-şi modifica contractele de furnizare a gazelor naturale astfel încât să obţină cel mai bun preţ şi cele mai bune servicii asociate. Consumatorii trebuie să aibă încrederea că pot schimba în mod liber furnizorul, fără ingerinţe din partea furnizorului actual al operatorului sistemului de distribuţie. În acest fel, consumatorii pot genera o presiune concurenţială care se poate transmite pe lanţul producţie-furnizare şi poate determina obţinerea unor condiţii contractuale mai favorabile"

Este foarte importantă informarea continuă a consumatorilor cu privire la ofertele alternative puse la dispoziţie de furnizorii de gaze naturale.

Potrivit comunicatului, liberalizarea are loc în contextul în care preţul gazelor naturale pe pieţele externe înregistrează o tendinţă de scădere, ceea ce trebuie să conducă la o reducere a preţurilor pentru consumatori.

"În perioada următoare vom colabora cu autorităţile competente - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), dar şi Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri - pentru a îmbunătăţi accesul consumatorilor la informaţiile relevante astfel încât aceştia să poată lua o decizie fundamentată de contractare a gazelor naturale, dar şi pentru a preîntâmpina eventuale acţiuni de blocare a migraţiei clienţilor; în acelaşi timp vom discuta cu furnizorii de gaze naturale în vederea identificării unor posibile bariere în ceea ce priveşte creşterea gradului de concurenţă în piaţă" a mai declarat preşedintele Consiliului Concurenţei.

Autoritatea de concurenţă va continua acţiunile de monitorizare şi va interveni prin utilizarea tuturor instrumentelor legale pe care le are la dispoziţie (în principal prin investigarea cazurilor de abuz de poziţie dominantă şi a înţelegerilor anticoncurenţiale).

La nivelul pieţei interne a gazelor naturale mecanismele concurenţiale se manifestă preponderent din anul 2015, atât pe palierul angro cât si pe cel al pieţei cu amănuntul (la nivelul consumatorilor noncasnici). Etapa de la 1 iulie 2020 marchează începutul trecerii unui număr de circa 3,4 milioane de clienţi casnici din piaţa reglementată de furnizare a gazelor naturale în cea concurenţială.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb