Consiliul de Securitate al ONU a condamnat ferm vineri testul cu rachetă al Coreii de Nord, afirmând că încalcă rezoluţiile ONU, în pofida eşecului său, potrivit AFP.
Consiliul de Securitate a cerut Phenianului să nu desfăşoare nicio acţiune care încalcă rezoluţiile ce îi interzic să îşi dezvolte programele de rachete balistice.
Într-o declaraţie unanimă, Consiliul de Securitate - din care face parte şi China, aliat al Phenianului - s-a declarat pregătit "să adopte noi măsuri semnificative" împotriva Coreii de Nord şi a dat asigurări că va urmări îndeaproape acţiunile sale.
"Chiar dacă tirul de rachetă balistică" al Coreii de Nord "a fost un eşec, această tentativă reprezintă o încălcare clară a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU", este scris în declaraţie.
Phenianului a încercat vineri să testeze o rachetă, însă aceasta a explodat în plin zbor. Coreea de Nord a revendicat în ultimele luni o serie de progrese în programele sale nuclear şi de rachete, interzise.