CONSILIUL INVESTITORILOR STRĂINI: România se află într-un context economic dificil generat de evoluţiile din piaţa energiei

F.D.
Miscellanea / 2 iunie 2022

România se află într-un context economic dificil generat de evoluţiile din piaţa energiei

Ţara noastră se află într-un context economic dificil generat de evoluţiile din piaţa energiei, de inflaţie şi de instabilitate geopolitică. Consiliul Investitorilor Străini FIC consideră că provocările bugetare curente trebuie rezolvate printr-o serie de măsuri sustenabile pentru economia ţării noastre, potrivit unui comunicat de presă.

Măsurile au ca miză adresarea problemelor curente fără a periclita viitorul economic al ţării prin împovărarea excesivă a companiilor, sau prin crearea unei percepţii de instabilitate legislativă, descurajând astfel investiţiile şi reducând avantajele competitive.

Stabilitatea şi predictibilitatea regimului fiscal trebuie să fie prioritare pentru autorităţi în vederea menţinerii unui mediu de afaceri puternic şi atractiv. Doar în aceste condiţii sectorul privat va fi motivat să continue să investească şi să asigure locuri de muncă pentru cetăţeni. Orice modificare a cadrului fiscal, în lipsa unor studii

de impact ori în lipsa unui strâns dialog cu mediul de afaceri, ar putea compromite potenţialul de dezvoltare economică, care este în principal bazat pe atragerea investiţiilor străine directe.

Aşa cum rezultă din cel mai recent Studiu FIC, taxele şi impozitele plătite de companiile membre FIC au o contribuţie directă semnificativă la susţinerea bugetului de stat, la creşterea economică înregistrată în

România, cât şi la crearea de bunăstare. Rezultatele relevă o imagine detaliată a contribuţiei majore a companiilor româneşti mari cu capital străin la bugetul de stat, cel mai important indicator fiind nivelul de

colectare a TVA care este cel mai ridicat. Raportul/studiul oferă detalii cu privire la contribuţia pe care un eşantion reprezentativ de companii româneşti cu capital străin o are la realizarea veniturilor fiscale ale

bugetului de stat prin taxele plătite.

Posibile măsuri care nu presupun un efort financiar suplimentar al companiilor şi care ar susţine suplimentarea

veniturilor bugetare pot fi mecanisme pentru creşterea conformării voluntare, reducerea evaziunii fiscale, precum şi îmbunătăţirea colectării prin intermediul digitalizării ANAF. O mai mare determinare pentru absorbţia miliardelor de euro aferente PNRR ar asigura continuarea investiţiilor în mod accelerat şi realizarea reformelor prevăzute - inclusiv reforma fiscală prin creşterea veniturilor colectate de administraţia fiscală.

Investiţiile străine directe pot avea o contribuţie semnificativă în creşterea economică şi de aceea, reiterăm necesitatea conturării unor măsuri legislative dedicate atragerii de investiţii străine, considerând acest domeniu o prioritate pentru perioada următoare.

Câteva dintre concluziile raportului FIC

Eşantionul analizat include 44 de companii româneşti mari cu capital străin, cumulând împreună mai

mult de 105.000 de angajaţi (23 dintre acestea fac parte din top 100 cele mai mari companii dinRomânia după cifra de afaceri, iar 6 dintre acestea sunt parte din top 15 bănci ca valoare a activelor).

Companiile sunt înregistrate şi plătesc taxe în România de mai bine de 25 ani. Investiţiile acestora cu

valoare adăugată mare încep, în medie, la finalul anilor '90, ceea ce sugerează că aceste companii au

investit pe termen lung în România.

Într-un singur an, 2019, investiţiile companiilor FIC au acumulat peste 17 miliarde RON, reprezentând

57% din cheltuielilor de capital conform execuţiei bugetului consolidat la 2019.

Cele 44 de corporaţii membre FIC au virat la bugetul României TVA şi accize în valoarea de 30 mld.

RON, însemnând 30% din total TVA şi accize colectate de stat (97 mld. RON).

Companiile analizate au mai făcut plăţi de peste 11,3 mld. RON către bugetul României, mai mult de

jumătate reprezentând contribuţiile sociale şi impozitul pe profit în anul 2019.

În 2019, în medie un salariu net al unui angajat din companiile membre FIC, a fost de 5.810 RON pe

lună, cu peste 70% faţă de salariul mediu net pe economie de 3.340 RON.

Companiile analizate plătesc la timp atât salariile, cât şi contribuţiile angajaţilor, iar toţi angajaţii

primesc salariile şi bonusurile pe carduri bancare. Astfel, companiile FIC contribuie la reducerea

"economiei subterane" din România.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb