CONSILIUL NAŢIONAL AL ELEVILOR: "Menţinerea şcolilor deschise în localităţile cu incidenţă a infectărilor sub 3 la mie este necesară"

G.B
Miscellanea / 11 noiembrie 2021

"Menţinerea şcolilor deschise în localităţile cu incidenţă a infectărilor sub 3 la mie este necesară"

Consiliului Naţional al Elevilor consideră măsura de a menţine şcolile deschise în localităţile cu incidenţă a infectărilor sub 3 la mia de locuitori ca fiind necesară, dar insuficientă, având în vedere că redeschiderea şcolilor cu prezenţă fizică ar trebui să impună şi o serie de măsuri de prevenţie şi de protecţie suplimentare, cum ar fi testarea periodică a tuturor elevilor şi profesorilor, despre care încă nu se ştie "nimic clar", potrivit Agerpres.

"Suntem martorii unor decizii incerte: azi se anunţă ceva diferit de ieri, mâine nu se ştie cum va mai fi! Avem un cadru legal şubred, care e modificat fără o bază sanitară, fără recomandări din partea experţilor în domeniu, fără a asculta nevoile exprimate de reprezentanţii beneficiarilor. Condamnăm atitudinile autorităţilor, care au datoria de a asigura un cadru legal predictibil şi coerent", declară Silviu Morcan, preşedintele organizaţiei, conform unui comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, Consiliul a susţinut, în urmă cu puţin timp, necesitatea dezvoltării unui algoritm în baza căruia şcolile să decidă în ce format vor continua cursurile, luând în calcul mai mulţi factori: infrastructura sanitară, capacitatea de testare şi de menţinere a distanţării fizice, situaţia persoanelor care folosesc transportul în comun, supraaglomerarea claselor etc.

"Deşi Consiliul Naţional al Elevilor a atras atenţia decidenţilor în repetate rânduri asupra nevoii de predictibilitate în sistemul educaţional, decidenţii continuă să ia decizii peste noapte, luând pe nepregătite toţi actorii implicaţi. Astfel, conform declaraţiei ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, unităţile de învăţământ vor putea desfăşura orele cu prezenţă fizică în cazul în care rata incidenţei într-o localitate nu depăşeşte 3 la mia de locuitori, fără referinţă la rata de vaccinare a personalului angajat din şcoli, aşa cum era prevăzut iniţial în ordinul comun", se arată în comunicat.

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5625
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1610
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9082
Gram de aur (XAU)Gram de aur439.0006

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb