Consorţiul Renaissance, BT, Romcapital şi EFG are cel mai mare punctaj pentru listarea Petrom

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 aprilie 2011

Consorţiul Renaissance Capital cu BT Securities, Romcapital şi EFG Securities a obţinut cel mai mare punctaj la licitaţia pentru intermedierea ofertei secundare prin care statul va vinde 9,84% din acţiunile OMV Petrom (SNP).

Potrivit mai multor surse prezente la licitaţie, după deschiderea ofertelor financiare, consorţiul condus de Renaissance Capital, cea mai mare bancă de investiţii din Rusia, a obţinut un punctaj total de 92,5 din 100 de puncte posibile, fiind urmat la mare distanţă de consorţiul Goldman Sachs - UniCredit CA IB Securities, care a totalizat 68,6 puncte.

Pe poziţia a treia s-a plasat consorţiul Nomura - Alpha, cu 67,7 puncte, iar al patrulea punctaj a fost obţinut de Raiffeisen Capital&Investments cu Morgan Stanley. Cel mai mic punctaj dintre cei cinci competitori rămaşi în cursă l-a avut consorţiul ING Bank - UBS, potrivit Mediafax.

OPSPI a analizat într-o primă fază oferta tehnică depusă de şase consorţii.

În ultima fază de selecţie au fost deschise şi ofertele financiare, iar punctajul final a fost format în proporţii egale (50%-50%) din rezultatul obţinut la oferta tehnică şi cel de la oferta financiară.

Statul vrea să vândă 9,84% din acţiunile OMV Petrom din pachetul pe care îl deţine la companie, de 20,63% din titluri. Oferta secundară, estimată la 510 milioane euro, potrivit celui mai recent preţ de la bursă, va fi cea mai mare din istoria Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Conform celor mai recente raportări, grupul austriac de petrol şi gaze OMV deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul are, prin Ministerul Economiei, 20,63% din titluri, iar Fondul Proprietatea 20,11% din acţiuni.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb