Consultările între Rusia şi SUA pentru normalizarea diplomatică s-au încheiat la Istanbul

A.B.
Internaţional / 10 aprilie

Consultările între Rusia şi SUA pentru normalizarea diplomatică s-au încheiat la Istanbul

Negocierile pentru normalizarea relaţiilor diplomatice între Rusia şi SUA s-au încheiat joi la Istanbul după aproape şase ore de discuţii, relatează EFE, de la care transmiem cele ce urmează.

'Noua rundă de consultări de la Istanbul s-a încheiat', a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, pentru agenţia oficială de presă TASS.

Anterior, surse ruse au indicat că părţile nu vor face declaraţii presei la finalul discuţiilor, care s-au desfăşurat cu uşile închise la Consulatul General al Rusiei din metropola turcă.

Rusia a fost reprezentată la aceste consultări de noul său ambasador la Washington, Aleksandr Darciev, iar din partea SUA a participat la negocieri secretarul de stat adjunct adjunct Sonata Coulter.

Runda precedentă de consultări între cele două ţări, care a avut loc la 27 februarie tot la Istanbul, la două săptămâni după prima conversaţie telefonică între preşedinţii SUA şi Rusiei, Donald Trump, respectiv Vladimir Putin, a durat mai mult de şase ore.

Rusia şi SUA au mai avut două întâlniri de normalizare a relaţiilor la Riad, capitala Arabiei Saudite.

'Suntem pregătiţi pentru o discuţie serioasă privind returnarea bunurilor diplomatice confiscate ilegal (de Washington) părţii ruse', a declarat Darciev miercuri, la sosirea sa la Istanbul.

Diplomatul a adăugat că această circumstanţă are o 'importanţă-cheie' pentru revenirea la normal a relaţiilor bilaterale.

De asemenea, părţile urmau să discute joi despre 'reluarea traficului aerian direct între Rusia şi Statele Unite, care a fost întrerupt de Washington', a spus el.

Departamentul de Stat al SUA a comunicat marţi că negociatorii vor discuta despre restabilirea unor activităţi ale ambasadelor în ambele ţări.

Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce, precizase într-o conferinţă de presă că la consultările de la Istanbul nu se va discuta despre războiul în Ucraina, lucru confirmat şi de Kremlin, şi nici despre o normalizare completă a relaţiilor diplomatice între cele două ţări.

Acestea urmau să se concentreze 'exclusiv pe probleme de reglementare şi normalizare a relaţiilor bilaterale', a completat purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, mai devreme în cursul unei conferinţe de presă.

Cu această ocazie, SUA au abordat regulile impuse de Moscova care interzic personalului local să lucreze la ambasada lor din Rusia, potrivit sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3503
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7330
Gram de aur (XAU)Gram de aur452.6023

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb