O zonă importantă din municipiul Galaţi, aflată într-un stadiu avansat de degradare, va fi modernizată în următoare luni. Primăria municipiului Galaţi a anunţat că, în urma licitaţiei publice, a fost atribuit contractul pentru modernizarea piaţetei din zona Bisericii "Greacă" astfel că firma căştigătoare va demara proiectarea şi mai apoi lucrările de modernizare.
"Principalele lucrări presupun amenajarea platformelor pietonale cu plăci din granit, amenajarea spaţiilor verzi cu sistem de irigaţii, precum şi plantări de arbori şi arbuşti. De asemenea, va fi realizată o fântână arteziană şi se vor instala gradene şi jardiniere. Totodată, se vor instala reţele de apă şi canalizare, de iluminat economic, dar şi mobiler urban", informează Primăria municipiului Galaţi.
Valoarea contractului este de 3.161.600 lei fără TVA, iar durata este de 14 luni (4 luni pentru proiectare şi 10 luni pentru execuţia lucrărilor). Oferta declarată câştigătoare a fost cea depusă de Asocierea Rovis Lider SRL - Arhideskvision SRL.